Paralel cu Nera
A doua zi de rugă, o nouă tură de bicicletă cu pornire din Valea Almăjului. Mă urnesc undeva în jurul prânzului fără prea mare grabă. O iau în direcția Șopotul Nou pe un drum care aproape nu mai poți să-l numești drum. Erau gropi și gropane peste tot de nu mai știai cum să le ferești. Nu-mi dau seama dacă e vreo strategie de a ține zona izolată și sălbatică sau dacă pur și simplu pe cei responsabili nu îi interesează. Dacă nu sunt bani de refăcut complet cei 25 de kilometri de la bifurcația cu Bozovici până la Șopotul Nou măcar să mai astupe din gropi pentru că acea zonă parcă ar fi uitată de timp. Și nu e zonă nepopulată pentru că sunt multe localități în această ce au nevoie de acel drum: Șopotul Nou, Șopotul Vechi, Dalboșet, Moceriș dar și Lăpușnicul Mare.
După vreo jumătate de oră ajung la Stăncilova unde las mașina într-un deal lângă o cruce de genul celor la care vine lumea cu litia de sărbători. O iau într-o direcție greșită dar redresez imediat și intru pe direcția bună. Drumul înspre Cărbunari e destul de lat și șerpuiește foarte frumos prin pădure. Trec de indicatorul cu lacul Dracului și notez o variantă de traseu pentru mai la toamnă. Dau și de alte câteva mașini și îmi dau seama că drumul e destul de populat și zona destul de umblată de turiști. Planurile mele inițiale erau să cobor în Sasca prin Cărbunari dar la bifurcație mă răzgândesc așa că fac la dreapta pe un drum ce arăta ca un tunel. Vegetația era înaltă pe marginea lui iar pădurea era până în marginea drumului. O senzație nu prea plăcută având în vedere că cerul era cu un plafon de nori negri joși. Mai, mai că te așteptai să sară ursul peste tine. O bucată scurtă pedalez cu un pui de vulpe în fața mea. Din cauza vegetației nu a găsit o variantă de ieșire de pe drum așa că fugea săracul pui în fața mea.
Coborârea e destul de plăcută și trece prin niște poieni foarte frumoase dar există înspre Sasca Română câteva sectoare de drum cu multă piatră unde e nevoie de atenție. Ajung lângă un izvor unde mă opresc să fac o mică pauză. De aici ajung în Sasca Română și pe un drum scurt de legătură trec în Sasca Montană. Urmează o urcare de vreo 7 kilometri până sus în Cărbunari care scoate untul din mine. Drumul e asfaltat dar cu multe porțiuni în stare proastă. Mă bucur de alegerea de a urca pe aici pentru că drumul e mai bun decât varianta pe care am coborât. Odată ajuns sus continui vreo 10 kilometri până în poiana Logor unde recunosc bifurcația pe unde o luasem cu puțin timp în urmă. Drumul e perfect pentru bicicletă având o ușoară înclinație care mă duce înapoi la punctul de plecare. Din punctul în care am plecat stau și privesc priveliștea către toate acele culmi împădurite și îmi dau seama că e o zonă extrem de pitorească care seamănă foarte mult cu zona munților Apuseni. Din păcate rămâne în continuare foarte puțin cunoscută și apreciată. Dacă capătul dinspre Sasca Montană a Cheilor Nerei pare mai animat și cu destule pensiuni partea dinspre Șopotul Nou pare efectiv o fundătură. Ce e cert e că e nevoie de investiții în infrastructură. Nu neapărat drumuri peste munți și cabane în partea de sus dar drumurile de acces până la aceste zone trebuie puse la punct. Având în vedere că pe acest drum între Șopot și Sasca se circulă și în acest moment cred că ar avea utilitate și asfaltarea acestuia. Ar ușura mult accesul acestor sate de pe Valea Almăjului spre Oravița și de aici mai departe. Și evident ar da o nouă deschide Văii Almăjului pe lângă cele două existente. Revenind înapoi m-am bucurat din nou de, probabil, cea mai frumoasă priveliște din Munții Aninei în apropiere de Moceriș(culmea Pleșiva).
De câteva luni de când am luat bicicleta am făcut destul de multe trasee și majoritatea le-am făcut de unul singur. Evident că există riscul să pățești ceva dar ai avantajul că poți pleca când și unde vrei fără să fie nevoie să te sincronizezi cu nimeni. Situațiile în care ești în zone izolate prin locuri pe care nu le cunoști și în momente în care trebuie să iei decizii de unul singur încep să-mi placă parcă tot mai mult. Cred că ajungi să te cunoști mai bine iar în acele momente dispar toate acele voci din mediul în care trăiești care te bombardează zilnic și uiți de aspectul social al vieții. Cred că genul acesta de reset social, de căutare și de ce nu de regăsire ale unor legături primordiale pierdute pot da un alt sens vieții de zi cu zi pe care cred că de multe ori ajungem să o complicăm.
Vor mai urma și alte trasee de bicicletă pe aici. Mă gândesc la două variante ce au ca punct de plecare Valea Almăjului: Semenicul de la Borlovenii Vechi și Ravensca cu o coborâre până la Dunăre.








