Parângul Mare

După vreo 9 zile pe alte meleaguri şi cu gândul încă la Tirolul de Sud am mutat baza pentru ultimile zile de concediu înapoi la Domaşnea. Luci reîntors şi el de pe alte meleaguri ne-a făcut o vizită.
Miercuri apuc să fac o tură superbă de bicicletă presărată cu de toate. Am plecat din Domaşnea pe Mala Lungă. De aici din capul satului am luat-o pe culmea Pagişului către Mărăzdâni. Aici ating punctul maxim al turei la peste 800 de metri. Urmează o coborâre spre Rusca foarte tehnică iar de aici asfaltul până la Teregova. De aici iau drumul către Luncaviţa şi trec peste Potoc şi tunelul de la Poarta Orientală până în dealul Domăşnii. De aici aceeaşi coborâre până jos pe centura încă închisă. Peste 30 de kilometri de călătorie în amintirile copilăriei. Femei cu cârpa în cap stând la givan pe sub-păreţi prin toate satele. Oameni cu vicile pe câmp aducându-le de la adăpat înapoi în priponi. Terenuri cosite cu clănile la par ce arată incredibil otăvite şi care îmbiu la stat la umbră. Corcoduşii şi merii pădureţi în rod din care mă infrupt cu poftă. Sălaşe pe lângă care stăpânii trebăluiesc sau cociile venind agale de la câmp întregesc peisajul unui tablou parcă nepictat sau al unei cărţi parcă nescrise încă.

Joi seara ajunge şi Luci dar din păcate vineri stăm pe loc pentru că vremea nu părea prea grozavă. Toate masilve muntoase situate la distanţă de o zi de Domaşnea indicau ploaie. Ne facem de lucru pe acasă şi ne odihnim. Pe sâmbătă vremea era mult mai bună aşa că hotărâm să mergem spre Parâng pentru a face creasta din staţiune şi până pe vârful Parângul Mare(2519 m.). Prin Parâng am mai fost la ski sau pe Transalpina dar niciodată la vreun traseu. Şi cum timp de Piatra Craiului sau Făgăraş nu prea era, Parâng-ul părea o idee foarte bună.

Ne trezim pe la ora 6 dimineaţa şi pe la 7 plecăm spre Haţeg iar de aici Petroşani. De aici urcăm spre cabana Rusu pe drumul la care se lucrează până unde încep primele cabane. Interesant e că funcţiona şi telescaunul. De aici începe o urcare susţinută care ne duce după vreo 2 ore la refugiul de sub vârful Cârja. Bine de ştiut că există acest loc unde te poţi adăposti în caz de vreme rea. De aici începe o bucată de urcare zdravănă dar relativ scurtă. Ajungem repede sus şi reluăm traseul de creastă. Mici urcări şi coborâri fără probleme şi după aproximativ 4 ore ajungem pe vârf. Nu stăm să mâncăm pentru că nu ne era foame aşa că lenevim vreo 20 de minute şi facem cale întoarsă. Surprinzător de multă lume la plimbare. Poate chiar mai mulţi decât vezi prin Retezat în aceeaşi perioadă. Şi pe lângă lumea la plimbare am observat foarte mulţi pasionaţi de parapantă. Exagerat de mulţi chiar. Se pare că aventurile lui Tomi Coconea de la Red Bull X-Alps au lăsat ceva urme şi inspiră multă lume ceea ce e foarte bine. Evident că am întâlnit şi idioţi cu câinii pe traseu ce nu îi ţineau legaţi dar şi un redus pe ATV ce a ridicat nori de praf trecând pe lângă noi. Dar cu indivizi de genul ăsta m-am obişnuit prin staţiunule de pe la noi atât vara cât şi iarna. Aşa că îi ignor.

După peste 7 ore şi vreo 23 de kilometri ajungem înapoi la maşină. Traseul e frumos dar are porţiuni plictisitoare pe care trebuie să bagi pur şi simplu. Mi-a plăcut bucata abruptă de la refugiu şi creasta ce urmează după până pe vârf. Mi s-a părut că traseul seamănă un pic cu toate celelate masive prin care am mai umblat(Ţarcu, Retezat, Godeanu, Cernei) împrumutând parcă câte puţin de la fiecare. Are şi mici lacuri sau jnepeni ca în Retezat, are căldări semânând cu cele din Ţarcu. Are o creastă asemănătoare cu cea a munţilor Cernei. Dar are şi muchii de legătură de genul Porţilor Închise din Retezat sau Şeii Mâţului din Godeanu. Una peste alta un traseu superb cu vreme foarte bună şi un bun moment de antrenament şi verificare a stării fizice în care ne aflăm. 25 de kilometri şi cei peste 1000 de metri de nivel par a fi limita maximă de la care e nevoie de un repaus mai lung. Antrenamentul pe bicicletă şi-a spus şi el cuvântul. Măcar e bine că reuşesc să îmi menţin greutatea pentru că e foarte greu să te abţii de la mâncare atunci când există Domaşnea şi gustul mâncării de acasă. Aşa că asta trebuie compensat prin mişcare. Cât mai multă, cât mai deasă şi pe cât posibil în aer liber. Mi-am dat seama că mersul la sală sau alergatul în cerc nu prea sunt de mine.

Nu pot să nu remarc din nou că Petroşaniul e încercuit de munţi în toate direcţiile(Retezat, Parâng şi Retezatul Mic). Locul de aici ar putea deveni o bază turistică fenomenală unde ar putea exista zeci dacă nu sute de kilometri de pârtii. Zona puternic afectată de căderea mineritului ar putea redeveni revitalizată prin turism. Dar cine să facă asta? Am meditat mult la problemă şi cred că atât aici dar şi în Banatul Montan soluţia ar fi aducerea a câteva zeci de mii de tirolezi care să facă lucrurile să se mişte. Altă soluţie nu cred că există. Şi noi probabil vom face dar într-un ritm mult mai lent. Infinit mai lent.

Apuc să testez şi 18-135 IS STM de la Canon care mi se pare o alegere foarte bună şi pe care doresc să-l achiziţionez în lunile următoare. Deocamdată are un preţ măricel dar pare un bun compromis şi pentru situaţiile când ai avea nevoie de un tele dar şi pentru situaţiile când vrei să poţi face fotografii de interior sau portrete.

Seara pe la 10 ajungem la Domaşnea şi continuăm poveştile în valuri de Paulaner până spre orele dimineţii. Plecăm cu bateriile încărcate spre Timişoara şi cu gândul la week-end-ul următor când urmează negeia pe Almăj la Prilipeţ şi de ce nu câteva trasee de bicicletă prin acele locuri.

Download file: Statiune_Parang_Varful_Parangul_Mare.gpx