Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Parângul Mare

10 august 2014 · Munții Parâng

După vreo 9 zile pe alte meleaguri și cu gândul încă la Tirolul de Sud am mutat baza pentru ultimele zile de concediu înapoi la Domașnea. Luci reîntors și el de pe alte meleaguri ne-a făcut o vizită.
Miercuri apuc să fac o tură superbă de bicicletă presărată cu de toate. Am plecat din Domașnea pe Mala Lungă. De aici din capul satului am luat-o pe culmea Pagișului către Mărăzdâni. Aici ating punctul maxim al turei la peste 800 de metri. Urmează o coborâre spre Rusca foarte tehnică iar de aici asfaltul până la Teregova. De aici iau drumul către Luncavița și trec peste Potoc și tunelul de la Poarta Orientală până în dealul Domășnii. De aici aceeași coborâre până jos pe centura încă închisă. Peste 30 de kilometri de călătorie în amintirile copilăriei. Femei cu cârpa în cap stând la givan pe sub-păreți prin toate satele. Oameni cu vicile pe câmp aducându-le de la adăpat înapoi în priponi. Terenuri cosite cu clănile la par ce arată incredibil otăvite și care îmbiu la stat la umbră. Corcodușii și merii pădureți în rod din care mă înfrupt cu poftă. Sălașe pe lângă care stăpânii trebăluiesc sau cociile venind agale de la câmp întregesc peisajul unui tablou parcă nepictat sau al unei cărți parcă nescrise încă.

Joi seara ajunge și Luci dar din păcate vineri stăm pe loc pentru că vremea nu părea prea grozavă. Toate masive muntoase situate la distanță de o zi de Domașnea indicau ploaie. Ne facem de lucru pe acasă și ne odihnim. Pe sâmbătă vremea era mult mai bună așa că hotărâm să mergem spre Parâng pentru a face creasta din stațiune și până pe vârful Parângul Mare(2519 m.). Prin Parâng am mai fost la ski sau pe Transalpina dar niciodată la vreun traseu. Și cum timp de Piatra Craiului sau Făgăraș nu prea era, Parâng-ul părea o idee foarte bună.

Ne trezim pe la ora 6 dimineața și pe la 7 plecăm spre Hațeg iar de aici Petroșani. De aici urcăm spre cabana Rusu pe drumul la care se lucrează până unde încep primele cabane. Interesant e că funcționa și telescaunul. De aici începe o urcare susținută care ne duce după vreo 2 ore la refugiul de sub vârful Cârja. Bine de știut că există acest loc unde te poți adăposti în caz de vreme rea. De aici începe o bucată de urcare zdravănă dar relativ scurtă. Ajungem repede sus și reluăm traseul de creastă. Mici urcări și coborâri fără probleme și după aproximativ 4 ore ajungem pe vârf. Nu stăm să mâncăm pentru că nu ne era foame așa că lenevim vreo 20 de minute și facem cale întoarsă. Surprinzător de multă lume la plimbare. Poate chiar mai mulți decât vezi prin Retezat în aceeași perioadă. Și pe lângă lumea la plimbare am observat foarte mulți pasionați de parapantă. Exagerat de mulți chiar. Se pare că aventurile lui Tomi Coconea de la Red Bull X-Alps au lăsat ceva urme și inspiră multă lume ceea ce e foarte bine. Evident că am întâlnit și idioți cu câinii pe traseu ce nu îi țineau legați dar și un redus pe ATV ce a ridicat nori de praf trecând pe lângă noi. Dar cu indivizi de genul ăsta m-am obișnuit prin stațiunule de pe la noi atât vara cât și iarna. Așa că îi ignor.

După peste 7 ore și vreo 23 de kilometri ajungem înapoi la mașină. Traseul e frumos dar are porțiuni plictisitoare pe care trebuie să bagi pur și simplu. Mi-a plăcut bucata abruptă de la refugiu și creasta ce urmează după până pe vârf. Mi s-a părut că traseul seamănă un pic cu toate celelalte masive prin care am mai umblat(Țarcu, Retezat, Godeanu, Cernei) împrumutând parcă câte puțin de la fiecare. Are și mici lacuri sau jnepeni ca în Retezat, are căldări semânând cu cele din Țarcu. Are o creastă asemănătoare cu cea a munților Cernei. Dar are și muchii de legătură de genul Porților Închise din Retezat sau Șeii Mâțului din Godeanu. Una peste alta un traseu superb cu vreme foarte bună și un bun moment de antrenament și verificare a stării fizice în care ne aflăm. 25 de kilometri și cei peste 1000 de metri de nivel par a fi limita maximă de la care e nevoie de un repaus mai lung. Antrenamentul pe bicicletă și-a spus și el cuvântul. Măcar e bine că reușesc să îmi mențin greutatea pentru că e foarte greu să te abții de la mâncare atunci când există Domașnea și gustul mâncării de acasă. Așa că asta trebuie compensat prin mișcare. Cât mai multă, cât mai deasă și pe cât posibil în aer liber. Mi-am dat seama că mersul la sală sau alergatul în cerc nu prea sunt de mine.

Nu pot să nu remarc din nou că Petroșaniul e încercuit de munți în toate direcțiile(Retezat, Parâng și Retezatul Mic). Locul de aici ar putea deveni o bază turistică fenomenală unde ar putea exista zeci dacă nu sute de kilometri de pârtii. Zona puternic afectată de căderea mineritului ar putea redeveni revitalizată prin turism. Dar cine să facă asta? Am meditat mult la problemă și cred că atât aici dar și în Banatul Montan soluția ar fi aducerea a câteva zeci de mii de tirolezi care să facă lucrurile să se miște. Altă soluție nu cred că există. Și noi probabil vom face dar într-un ritm mult mai lent. Infinit mai lent.

Apuc să testez și 18-135 IS STM de la Canon care mi se pare o alegere foarte bună și pe care doresc să-l achiziționez în lunile următoare. Deocamdată are un preț măricel dar pare un bun compromis și pentru situațiile când ai avea nevoie de un tele dar și pentru situațiile când vrei să poți face fotografii de interior sau portrete.

Seara pe la 10 ajungem la Domașnea și continuăm poveștile în valuri de Paulaner până spre orele dimineții. Plecăm cu bateriile încărcate spre Timișoara și cu gândul la week-end-ul următor când urmează negeia pe Almăj la Prilipeț și de ce nu câteva trasee de bicicletă prin acele locuri.

Etichete: Munții Parâng