Din dorinţa de încerca şi variante un pic mai dificile din punct de vedere al diferenţei de nivel în zone nexplorate până în acest moment am ales un traseu ce pleacă din Sat-Bătrân, de lângă Armeniş, şi care ar fi trebuit să ne urce pe culmea Pleaşa până sus la Cuntu iar de acolo mai departe către Ţarcu de unde ar fi trebuit să coborăm pe una din muchiile paralele celei pe care am urcat. Odată ajunşi la marginea pădurii luam un drum de TAF şi coboram pe el până la drumul forestier de unde să coborăm înapoi la Armeniş.
Mă gândeam înainte de plecare că avea să urmeze un traseu dificil dar nu bănuiam că poate fi atât de dificil. Maşina am lăsat-o în Sat Bătrân în faţa căminului cultural. De aici o bucată scurtă am continuat prin sat până în punctul în care am cotit brusc spre stânga pentru a ieşi în muchia observată de mine pe hartă înainte de plecare. Cu excepţia unor mici porţiuni unde mai stăm în şa toată bucata până sus la Cuntu am stat şi am împins la ea pe drumuri cu înclinare foarte mare. Erau porţiuni unde era destul de greu să împingem bicicletele. Priveliştea odată ce am câştigat în înălţime era fantastică. Creasta munţilor Cernei dar şi Cozia şi restul de vârfuri din jurul Cornerevei se desfăşurau ca într-o perspectivă a unui scenariu dintr-un roman fantastic învăluinud-se până departe spre munţii Mehedinţi. Bucăţile în care urcam oscilau cu porţiuni unde coboram. O primă coborâre mai lungă prin pădure ne coboară într-o poiană. De aici urmează iarăşi push-bike şi intrăm în zona unde s-a lucrat la drum. Drumul semi-nivelat era bun pentru tractoare dar nu şi pentru bicicletă. Aşa că destul de des se întâmplă să mergem pe lângă bicicletă şi la coborâre. Coborârea dinainte urcării susţinute către Cuntu e în aceeaşi stare foarte poastă cu milioane de pietricele împrăştiate peste tot drumul. Urcarea către Cuntru e ciclabilă pe porţiuni dar nu reuşim nici aici să stăm prea mult pe bicicletă. Trecem şi pe lângă o turmă cu vreo 3 câini dar ciobanul fiind foarte aproape scăpăm destul de uşor şi fără incidente de ei. Pe urcare se vedea foarte frumos şi Cleanţul Ilovei la care mă uit cu plăcere de fiecare dată când mă îndrept spre Domaşnea. De data aceasta l-am văzut mult mai aproape şi dintr-o perspectivă complet diferită.
La Cuntu nu prea suntem încântaţi de felul în care arată cerul aşa că nici suntem foarte hotărâţi ce să facem. De plecat înapoi pe acelaşi drum nu putea fi vorba. Îl întâlnim aici şi pe Emil B. care era cu fiul cel mic la plimbare. Ne decidem să continuăm spre Ţarcu şi dacă pe porţiuni drumul era ciclabil cea mai mare parte tot pe lângă bicicletă stăm şi pe această urcare. Avem parte la urcare de compania lui Dan de la cabana meteo care urca la schimb sus pe Ţarcu. Omul are planuri mari şi vrea să urce în Chile pe un vârf de aproape 7000 de metri cu bicicleta. Era însoţit de fiul lui. Ajungem la distanţă foarte scurtă de cabană undeva spre ora 16:40. Mă uit la cracul din faţa mea şi îmi dau seama că nu avem cum să coborâm pe el în mai puţin de o oră şi jumătate. Asta ar fi însemnat că undeva spre ora 18:00 am fi ajuns în liziera pădurii iar de acolo coborârile şi traversările înapoi spre Sat-Bătrân. Prea multe nu ne-am luat cu noi aşa că eram şi destul de flămânzi. Nu prea aveam chef să mă prindă noaptea pe undeva pe traseu aşa că ne gândim la un plan de rezervă. Dăm câteva telefoane şi reuşim să găsim pe cineva din Domaşnea care să ne recupereze de undeva din zona telescaunului de la Muntele Mic. Aşa că o luăm la vale pe traseul bine cunoscut prin Şeroni şi Jigorea. Pe coborâre avem parte şi de o pană. Nici nu mă mir având în vedere bolovănişul şi pietrele ascuţite de pe traseu. O rezolv repede cu o cameră de rezervă pentru că nu mai aveam chef de peticit. Şi o defecţiune de nereparat ar fi fost neplăcută la o distanţă de 20 de kilometri de maşină undeva spre ora 7 seara.
Apuc să testez şi acumulatorul extern care cred că justifică investiţia. Am reuşit să reîncarc bateria înapoi la 100% relativ repede după vreo 7-8 ore cu Strava pornită. Cred că un asemenea acumulator e util fix în situaţiile de acest gen când vrei să intri în zone necuoscute şi unde ar fi foarte bine să te ţii de un track.
Uitându-mă la ce s-a întâmplat azi(urcarea Sat-Bătrân până pe Ţarcu) aş spune că traseul nu prea merită făcut cu bicicleta pentru că are prea multe porţiuni de push-bike. S-ar preta mai bine la trail-running sau la trekking cu un rucsac uşor şi o noapte la Cuntu. Dar chiar şi aşa crează probleme logistice dacă laşi maşina pe undeva pe lângă Armeniş. Astăzi e foarte clar că am estimat prost durata şi dificultatea acestui traseu. Mă aşteptam să ajugem mult mai repede pe Ţarcu(undeva la ora 14:00) iar asta ne-ar fi permis să încercăm coborârea planificată iniţial. Contează şi condiţia fizică iar noi chiar dacă ne mişcăm binişor o facem totuşi de plăcere aşa că aceste concluzii trebuie privite din perspectiva unui amator care merge destul de des dar fără pretenţii. Cu siguranţă cei mai antrenaţi ar merge mai bine pe aici. Dar asta tot nu ar schimba dificultatea porţiunilor cu pietre ascuţie de pe bucăţile de drum care se pare că au fost refăcute recent. Următoarea tură pe Ţarcu va fi clar din Jigorea pentru că vreau să ajung pe Ţarcu în 3 ore iar în restul zilei să mă plimb acolo sus pe creastă, poate chiar să cobor la Poiana Mărului. Până la următoarea tură urmează negeia la Domaşnea aşa că trebuie să recuperăm cele 4000 de calorii pierdute ieri.
