Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Rafting Cheile Nerei

1 mai 2006 · Munții Aninei

Fiind weekend-ul de 1 mai, Florin de la Equilibrum Team, cu care pe vremea aceea eram colegi în Siemens, propune să fim primii lui clienți pentru bărcile noi aduse de el din Slovacia dacă îmi amintesc bine. Am dus puțină muncă de convingere cu prietena mea de atunci (și nevasta de acum) ca să mergem garantând distracție.
 
 

Într-un final plecăm 6 persoane. Eu, Elena, Florin, soția lui Rodica, Ghiță și încă o tipă pe care nu îmi amintesc cum o cheamă. Ce îmi amintesc e cum ne povestea ea că a rămas agățată cu parapanta într-un stâlp de înaltă tensiune. 


Plecăm din Timișoara, ajungem la Șopot, studiem puțin traseul, ne echipăm corespunzător cu neopren, vestă, cască și tot ce trebuie și băgăm bărcile în apă. Îmi amintesc că mă uitam la Elena cu cât curaj a intrat în barcă. Nu e o persoană care să se dea în vânt după senzații tari așa că m-am bucurat când am văzut-o intrând cu așa curaj.

 

 



Ca să echilibrăm bărcile eu rămân cu Florin și soția lui iar ceilalți merg cu a doua barcă. Țin să menționez că Nera era foarte mare. Cred că depășea cu mult nivelul normal. Îmi amintesc și acum că pe marginea râului la locul de campare copacii erau în apă pe alocuri. Una peste alta Nera era numai bună pentru rafting.

 

Imediat după plecare ne cam învârtim de vreo 2 ori cu barca, semn că râul curgea cu destulă putere (dar poate și din cauza lipsei de experiență). Barca în care stăteam pleacă a doua. Prima barcă părea că merge mai bine. Reușim să luăm o oarecare direcție și totul începe să devină destul de interesant. La un moment dat apare o curbă spre dreapta fără vizibilitate (cum ar zice șoferii). Prima barcă dispare după curbă iar noi în continuare pe mijlocul râului după ei. Îmi amintesc că cei din cealaltă barcă făceau semne disperate. Într-o primă fază nu mi-am dat seama de ce. Mai apoi am observat ditamai bușteanul trântit peste Nera în latul ei. Era prea târziu să mai schițăm vreo mișcare. Florin trage dreapta să ajungă la mal. Încerc să îl ajut și eu dar era deja prea târziu. Barca ajunge paralelă cu bușteanul și se izbește de el. Imediat în momentul următor se răstoarnă iar noi 3 suntem împinși sub barcă spre fund. Curentul foarte puternic ne împingea în jos. Am intrat complet sub apă semn că apa avea bine peste 2 metri în acel loc. Nu știu exact dacă am apucat să gust și din Nera un pic. Preț de 1-2 secunde am stat sub apă. Reușesc să ies, Florin și el dar în schimb Rodica se chinuia să iasă. Apuca câte o gură de aer și mai apoi curentul o împingea din nou la fund. O ajutăm și reușește să iasă afară. Ghiță a sărit din barcă imediat să ne ajute cu frânghia ancorată. După ce se asigură că toată lumea e ok își dă seama că au dispărut vâslele și sacul izolator cu telefon, aparat foto și alte lucruri pe care le-am pus să le protejăm în acel sac. Se urcă într-o barcă și pleacă după lucruri. Florin și-a pierdut și unul din bocanci semn că a fost puțină zbatere și la el acolo sub apă. Rămânem să ne uscăm pe unul din maluri dar ne dăm seama că e nevoie să traversăm râul ca să ajungem la mașină. Și la cât era Nera de umflată iarăși avem o problemă. Aproape de zona unde am picat era o insulă în mijlocul râului. Urcăm barca puțin în sus pe mal și după coborâm încet cu ea până la insuliță. Florin se aruncă în apele învolburate și leagă frânghia de un copac pe malul celălalt iar mai apoi ancorăm și de un copac de pe insuliță. Unul câte unul urma să trecem asigurați de frânghie. Prima trece Rodica. Ne-a dat puține emoții pentru că a intrat în apă cumva din partea din care curgea râul și forța apei a împins-o un pic în frânghie. Se redresează și reușește să treacă. Urmează și celelalte fete iar la final eu dezleg frânghia și îmi dau și eu drumul în Nera ca să trec în partea cealaltă. 

 

 

 

 

 
Ne urcăm în mașină și după aceea mergem să ne căutăm un loc de campare. Nu prea ne-a mai venit să facem rafting după experiența demoralizatoare. Ghiță se mai dă odată și dacă îmi amintesc bine a zis că a mai căzut de 2 ori dar nu așa spectaculos ca noi. Seara stăm la foc, povestim, mai bem o bere și ne amuzăm de experiența interesantă de rafting. Aveam și eu ceva vânătăi pe picioare din cauza luptei subacvatice cu bușteanul.


 



A doua zi resemnați o luăm la pas spre Lacul Dracului. Plimbare de vreo 3-4 ore pe marginea Nerei. Vreme de primăvară, oameni ieșiți la colibe să are. Lacul Dracului merită văzut în special pentru culoarea apei. Albastru-verzui și lasă o senzație de ceva necurat. Probabil din cauza asta i-au zis în felul ăsta. Are și o parte subterană care probabil cu echipamentul de rigoare ar merita explorată.
 






Acum uitându-mă în urmă a fost distractiv și amuzant ce s-a întâmplat. E totuși bine că nimeni nu a pățit nimic. Probabil că trebuia să studiem puțin traseul înainte și să încercăm după să vedem cum merge. Niciunul dintre noi nu avea experiență în rafting chiar dacă exista o grămadă de entuziasm. Oricum sunt convins că s-au tras unele învățăminte din toată treaba asta.
 
Și ca să fie povestea completă îmi dau seama că am lăsat ochelarii de soare pe partea cealaltă a râului. Eu unul nu aveam chef să mă mai ud. Florin la plecare hotărăște să fie salvatorul ochelarilor mei și se dezbracă și sare după ei. Probabil că a vrut să mă simt și eu dator și să îi caut bocancul pierdut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
 

 

 

 

Etichete: Cheile Nerei, Rafting, Valea Almăjului