Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Svinecea Mare

17 noiembrie 2013 · Munții Almăj

Toamna târzie și ziua tot mai scurtă îmbie la trasee mai blânde. Zona Banatului Montan are pe lângă mai cunoscutele masive Țarcu, Godeanu sau Semenic și zone mai puțin umblate și cunoscute. Mă gândesc în primul rând la Munții Aninei și Munții Almăjului. Dacă în primăvară pe vremea brândușelor eram în Munții Aninei iată că a venit vremea să ne afundăm un pic și în Munții Almăjului.
 
Munții Almăjului sunt situați în partea de sud a Banatului având o întindere foarte mare fiind delimitați de Valea Almăjului la nord-vest, de culoarul Șopotul Nou - Liubcova la sud-vest, defileul Dunării la sud și culoarul Cerna la vest. Zona e foarte împădurită și prin urmare foarte puțin explorată sau căutată de turiști sau amatorii de drumeții. Din punct de vedere economic tăierile de lemne predomină și aici ca mai peste tot în zona montană a Banatului dar există și o mică exploatarea carboniferă de suprafață. Din punct de vedere turistic zona este foarte puțin cunoscută. Sunt extrem de convins că această zonă ar putea să ofere anumite surprize din punct de vedere speologic pentru că pe fundamentul de șisturi cristaline din care sunt formați acești munți în anumite porțiuni există zone calcaroase. Un exemplu în acest sens ar putea fi avenul Rudărica prezentat într-un document datat 1991 de către asociația speologică din Reșița.
 
Cea mai facilă variantă de acces spre cel mai înalt vârf din acest masiv este pe la Eftimie Murgu(Rudăria). Vârful are 1224 metri și este prin urmare situat în partea nordică a masivului iar numele lui este Svinecea Mare. Deși nu cunosc originile acestui nume pare de origini slave. Probabil cel mai cunoscut obiectiv din această zonă este muzeul mulinologic de pe apa Rudăriei. Întreg complexul a fost renovat cu ajutorul muzeului Astra din Sibiu. Poate e impropriu spus muzeu pentru că o parte din aceste mori sunt încă active și funcționale. Nu am apucat să vizităm decât 2 dintre ele din cauza întunericului dar la cea cu numele Viloanea era un sătean care tocmai ce a oprit moara punând stavila pentru a opri apa din bazinul de captare. Înăuntru mirosea a făină. Mi-am amintit instant de acest miros de pe vremea copilăriei la Domașnea pe când cele 3,4 mori care existau erau funcționale. Dacă vreodată lucrurile se vor îndrepta la Domașnea cred că refacerea unei astfel de mori ar fi un lucru extraordinar. 
 
Odată ieșiți din Rudăria intrăm în zona Cheilor Rudăriei care deși scurte sunt extrem de pitorești. Accesul este extrem de facil pentru că drumul este asfaltat pe o porțiune de aproximativ 4 kilometri. Drumul șerpuind prin aceste chei și morile de apă renovate, căile de acces pietruite și balustrade din lemn mi-au lăsat o impresie foarte bună și consider ce s-a făcut aici un exemplu bun de urmat în direcția preluării unor vechi tradiții și obiceiuri și a promovării acestora. Sunt puține astfel de locuri pe care le-am văzut pe la noi iar acest areal al Rudăriei presărat de aceste mori pare un fel de perlă în zona montană a Banatului, zonă parcă uitată în ultimii ani.
 
Continuăm încă vreo 6 kilometri până la o bifurcație semnalizată cu:
  • Rudărica Mare la stânga
  • Rudărica Mică la dreapta
Conform calculelor mele aici era punctul unde ar trebui lăsată mașina și de aici urmând creasta să mergem spre vârf. Fără a sta prea mult pe gânduri ne punem parazăpezile și intrăm pe o muchie stâncoasă în traseu. Continuăm preț de o oră printr-o pădure foarte tânără până în poiana de la poalele vârfului Svinecea Mare. Poiana este foarte largă iar vârful este vizibil din acest punct. Continuăm prin pădurea combinată de foioase și conifere până într-un punct cu câteva pietre răsfirate într-un mic luminiș de unde coborâm ușor înainte de a urca panta foarte abruptă care duce spre vârf. În apropierea vârfului bucăți de gheață pe jos și un fel de zăpadă cât un deget indicau că la această înălțime în noaptea trecută au fost temperaturi negative. Orientarea traseului fiind spre nord și soarele părea să fugă relativ repede spre apus. Cu un ultim efort ajungem pe vârf unde priveliștea e fantastică. Probabil cea mai largă și mai bună perspectivă asupra munților Banatului pe care poți să o ai. Se văd Munții Aninei, se vede Semenicul, Muntele Mic și Țarcu. Se vede foarte bine creasta Munților Cernei cu sora ei creasta Cerni Vâr și de asemenea se văd Munții Mehedinți și Valea Cernei. Spre Dunăre se zăresc foarte bine Cazanele și stâncăriile atât din partea românească cât și din cea sârbească. Văi peste văi întrețăsute, creste și piscuri în orice direcție te-ai uita. De asemenea foarte multe urme de animale sălbatice. În câte locuri am umblat nu am văzut în nici unul urme atât de clare și de dese peste tot. Într-unul din locurile cu un mic izvor de la poale vârfului erau semne foarte clare ale bălăcelii mistreților. Între cele 2 ore diferență între urcare și coborâre au apărute urme proaspete de mistreț pământul fiind proaspăt scormonit.
 
În această săptămână am aflat o legendă interesantă ce ține de folclorul local și de care mi-am amintit trecând prin cheile Rudăriei și văzând o stâncă suspendată având silueta unui om. O reproduc așa cum se regăsește pe site-ul de mai sus:

 

În "legenda Svinecei" se spune că demult la moara Roșoanea, înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune, dar și cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moș care trecea pe-acolo și care se transformase în vârcolac datorită unei monede blestemate, a necinstit - o după care a ucis-o. Continuarea legendei spune că pe vale cobora zâna cea bună și văzând atâta cruzime îl transformă pe moș în lup, blestemându-l "să nu poți deveni om până nu sapi cu ghearele și cu dinții pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construiești o moară la care tu să nu ai rând niciodată". Pe partea râului unde se întâmplase grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinții, în căutarea fetei, au pierit înghețați pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei doi au apărut stâncile Adam și Eva, unele din cele mai frumoase stânci din Banat.

Fascinante aceste povești și extrem de interesant felul în care oamenii în negura timpurilor au imaginat și perpetuat acest gen de istorisiri. Mă duce gândul și la felul în care fiică-mea fascinată de poveștile bunicului vorbește de toate animalele pădurii(și în special de lup) pe care le vede venind unul după altul într-un joc al imaginației asemănător celor care probabil au generat astfel de istorisiri.
 
Trecem așadar prin Rudăria unde ne oprim preț de 10 minute să salutăm o fostă ortacă de-a mamei măritată de la Prilipeț aici. Povestind înainte de plecare cu mami am aflat de felul foarte frumos prin care în trecut fetele tinere și nemăritate să "ortăceau" și la mai toate sărbătorile din puținul care-l aveau reușeau să-și croiască rochii la fel și să fie foarte apropiate una de alta. Tot aici la Rudăria primăvara există și o sărbătoare a Liliacului care se pare că să găsește din belșug în valea prin care am trecut azi. Tot de la ea am aflat că în tinerețea ei a fost de câteva ori la această sărbătoare. Probabil evenimentul nu mai are același avânt ca în trecut dar probabil că ar trebui să intre într-un calendar al evenimentelor din Banatul Montan și să aibă parte de o mai mare promovare.
 
Localitatea Rudăria are în acest moment numele Eftimie Murgu după numele marelui revoluționar pașoptist și deputat în parlamentul maghiar. Iată un alt motiv în plus pentru a face și mai vizibilă această zonă care cred că are șanse mari să crească turistic în următorii ani dacă se vor face anumite investiții. Consider că pe lângă plimbările pe munte traseele de bicicletă de aici sunt fantastice și nenumărate. În următorii ani aș vreă să explorez zona și cu bicicleta.
 
La întoarcere o oprire de o oră la socrii iar mai apoi după încă o oră înapoi la Domașnea. Urmează sfârșitul de an și mă gândesc că anul trecut la început de decembrie a dat prima zăpadă. În această zi de noiembrie urcând spre Svinecea am simțit aer de iarnă.