O ieşire la schi fără istoric. Planificată cu câteva luni în urmă şi o tură pe care mi-o doream de multă vreme. Din varii motive n-am reuşit să merg să skiez în Austria până acum. Plecăm cu 2 maşini. Sergiu cu Ioana şi Alina pe de o parte iar eu Elena şi Radu pe de altă parte. În decembrie am ieşit cu Elena de câteva ori la Muntele Mic şi la Văliug. M-am bucurat văzând-o pe Elena că îi place şi că încet încet îşi dă drumul. Ajugem, ne cazăm în Leogang la o fermă a unui austriac care nu ştia o boabă de engleză. Privirea lui îmi amintea de Jack Nicholson în The Shining. Omul avea o mică fermă sub pensiune(sau o pensiune deasupra de fermă?). Locul arăta extrem de decent şi preţul era de asemenea foarte bun(a ieşit undeva la 15 euro de persoană pe noapte fără masă). Gândul iarăşi mă duce la gugulanii mei care se târăsc de pe o zi pe alta când ar putea face şi ei câteva sute de euro pe săptămână. Dar ce veşti aud de la noi? Pe şeful fiscului de la la Oţelu-Roşu l-au prădat hoţii şi i-au furat nu ştiu câte sute de mii de euro cu tot cu seif. Măi eu nu mai vreau să mă duc mii de kilometri să mă obosesc 2 zile pe drum în care aş putea skia la 2 paşi de Timişoara doar pentru că pe unul ca Frunzăverde în doare în bască sau pentru că nu știu cine vrea să salveze munţii. Nu salvează nimic. Se taie pădurea, se merge cu ATV-uri şi maşini de teren până sub Vârful Godeanu. Se îmuşcă vânat în neştire. Se fac studii pentru a monta eoliene. Se dau avize pentru micro-hidrocentrale. În concluzie se distruge sistematic dar nu e loc de o staţiune de ski făcute la standarde din care ar avea de câștigan absolut toată lumea.
A doua zi am plecat cu maşina către Leogang şi către gondola care ne urca pe versant şi cei peste 200 kilometrii de pârtie. Aici am avut impresia că intru într-o maşinărie imensă de făcut bani. De la locul de parcare erai preluat de un individ care te direcţiona către locurile libere de pe intrarea principală iar odată intrat pe culoar un alt invid te poziţiona imediat după cel dinaintea ta. Practic nu venea fiecare gheolban să pună maşina unde voia el. La intrarea în gondolă zeci de skiori care intrau ca într-o maşină de tocat carne. În prima zi am apucat să vedem cam o treime din pârtiile de acolo ce făceau legătura între Leogang şi Saalbach. Pe hartă mai toate arătau albastre dar de fapt erau roşii de toată frumuseţea. Peste tot gondole sau scaune de 4-6 persoane(unele cu scaune încălzite). Cât despre sutele de kilometri de pârtie…nu mai aplecaţi urechea la poveşti de genul ăsta. Nu ai cum în 6 zile să le cunoşti şi să le aprofundezi pe toate. Asta în condiţiile în care mergi o dată pe an să zicem şi în rest stai la Muntele Mic sau Semenic pe pârtii de 500 de metri. Pe de altă parte din cei 200 de kilometri de aici multe erau pârtii de legătură pe drum prin pădure(vorbim şi de mult marketing şi aici). Aceeaşi pârtie era socotită dublă atât pe partea stângă cât şi pe partea dreapta a telescaunului. Nu spun că nu ai pe unde skia dar în principiu nu sunt chiar 200 de kilometri în adevăratul sens al cuvântului. Cred că de la anul mă las de ski de pistă şi mă apuc de ski de tură. La noi posibilităţile pentru ski de tură sunt nelimitate pe când pentru ski-ul de pistă mai avem ceva de aşteptat cu toţi ameţiţii ăştia care ne ţin în loc.
Pe finalul celei de a doua zile Sergiu mă sună că e la spital în Zell am See cu Ioana. A căzut şi şi-a rezolvat genunchiul. Radiografia nu a indicat probleme la oase dar medicul a recomandat RMN. În prima zi i-am văzut pe doi pocnindu-se. Unul cu placa celălat pe ski-uri. Efectiv l-a luat pe sus cel cu ski-urile pe cel cu placa. A rămas acolo jos nemişcat. Totul s-a întâmplat la intersecţia a 2 piste. Aici trebui mare atenţie. Pentru Ioana şi oarecum şi pentru Sergiu s-a cam terminat cu ski-ul având de gând să se întoarcă spre Timişoara. A 2-a şi a 3-a zi a nins de a rupt. Ceaţă destul de deasă. în parte de sus. Studiind pârtiile în a 2-a zi am dat de una cu telescaun de 6 la care se ajungea cu o gondolă. Tot acolo era şi un teleski pentru începători. Cum Ioana şi Sergiu nu s-au dat a 3-zi am mers eu cu Elena şi cu Radu. Apuc să mă dau de vreo 3 ori pe pârtia perfect bătută şi parcă simţeam că o să fie o zi reuşită când mă sună Radu şi-mi spune că el are probleme la gleznă şi vrea să se oprească. Dau să cobor spre el să-i las cheia la maşină când mă sună şi Elena. Am mers să-i propun să vin pe aceeaşi pârtie cu mine pentru că era evident că pe aceea unde era se plictisea. Nu s-a împotrivit. Am făcut o coborâre cu ea pe varianta mai “light”. Totul părea că va merge bine aşa că o iau înainte să mai dau câteva ture. A coborât o tură singură iar la a treia vrând să evite pe unul cade din scurt şi se loveşte la genunchi. Când am ajuns la ea aveam impresia că şi-a distrus complet genunchiul la felul în care arăta. Ştiam povestea de la Ioana aşa că direcţia spital pentru investigaţii şi radiografie. Bineînţeles că asigurarea medicală de călătorie de la Allianz nu te ajută cu nimic pentru că trebuie să dai din buzunar şi să te milogeşti după aceea de ei să-ţi dea banii înapoi. Ce era acceptat era cardul european de sănătate. Dacă l-am fi luat înainte de plecare nu plăteam nimic. Aşa că am dat frumos cu cardul şi acum va trebui să rezolv cu cei de la asigurări. Evident că asigurarea şi plata am făcut-o online direct de pe site într-un minut dar pentru dosar e nevoie de copie după raportul medical de la doctor şi de o declaraţie că nu ai consumat alcool sau droguri. Oare ce sens are declaraţia asta? Să zicem că am tras canabis şi m-am făcut muci prin toate barurile de acolo, ce fac? Vin şi le zic lor asta? Recomandare mea călduroasă e să vă scoateţi card european de sănătate în locul unei asigurări de călători private. Marea porcărie e că stai la coadă la casa de sănătate pentru un căcat de card care e valabil doar 6 luni. Şi care orice chestie care ţine de sănătate de la noi merge prost.
Şi ca să fie treaba treabă se ţine un fel de răceală de mine de vreo câteva zile. Nici nu ştiu dacă e răceală sau stare generală proastă datorată frustrării.
