Toamna, bicicleta și câinii
Săptămâna trecută a fost vremea cucuruzului. Dar duminica n-am stat pe loc. Am luat-o spre Valea Cernei și m-am oprit la motel Dumbravă. De acolo am luat-o cu bicicleta spre Cerna-Sat. Anul trecut cam în aceeași perioadă făceam o tură după bureți pe aici și mi-am zis să reiau traseul dar de data asta pe bicicletă. Am urcat așadar pe drumul forestier Olanu până în capătul lui. Distanța de jos de la drumul ce merge la Cerna-Sat e de vreo 12-13 km de urcare constantă.
Vremea era foarte rece de dimineață pe vale așa că mi-am pus pantaloni lungi, căciulă sub cască și mănuși. Evident că un om echipat așa de dimineață trezește toți câinii de pe lângă vile și sălașe. Primul câine, un ciobănesc, mă ia în primire cu puțin înainte de bifurcația cu Baia de Aramă. Nu scap așa ușor de el pentru că de fiecare dată când dădeam să plec se jupea din nou și trebuia să mă opresc să pun bicicleta în fața lui. Scap de ăsta și chiar la bifurcație dau de altul ce dormea în mijlocul drumului. Se scoală și prietenul lui și mă ia și ăsta în primire. De ăștia 2 scap mai ușor. După vreo 5 kilometri la o altă căsuță mă simt alții. De data asta unul de vânătoare și încă vreo 2. Scap și de ei până la urmă dar îmi dau seama că devine destul de complicată plimbarea mea din pricina atâtor câini. Am noroc și pe forestier nu dau decât de unul ce dormea lângă un vagon. Nici nu-l observ decât când pun piciorul lângă el. Ne-am speriat unul de altul. La întoarcere am avut grijă să-l ating zdravăn cu o piatră pe unul dintre ei. Am trecut în viteză pe lângă ei încât să-i atrag. M-am opit brusc și am început să arunc cu pietre. Una dintre ele l-a nimerit. Imediat după aceea i-a pierit cheful să mai latre.
Tura respectivă s-a terminat bine. Săptămâna asta sâmbătă ne-am încercat norocul după bureți pe la Domașnea. După ce am umblat o bună bucată prin pădure și n-am găsit nimic ne întoarcem acasă. Dar cum duminică dimineața mi-am făcut un obicei din a mă trezi și a pleca pe undeva mi-am zis să repet o parte a traseului de ieri pe bicicletă. Urcușul spre Lazuri din Domașnea scoate untul din mine ca de obicei. Ajuns chiar înainte de intrarea în pădure mă iau în primire câinii lui Victoraș. Doi mai mici îi întărâtau pe ceilalți doi mai mari. Aplic tehnicile cunoscute(stat pe loc, vorbit cu ei) dar nu reușesc să scap de ei și scot pulanul din geantă cu gândul să-l pocnesc pe unul dacă se apropie prea mult. Duc o luptă cu ei de vreo 5 minute până vine cel care păzea oile și mă scapă de ei. Se poate vedea și pe track-ul GPS cât m-am învârtit pe acolo după ei și ei după mine.
Într-un final scap și încep pedalarea pe un drum excelent prin pădure . Ajung până la Zbăg și iau panta în primire. Cu puțină distanță înainte de a ieși sus pe culmea Cernii Vâr aud urlete, pocnete și lătrături prin pădurea din stânga mea. O echipă de vânători era prin zonă și chiar nu știam ce câini or avea. Sus pe Culmea Cernii Vâr cu siguranță că ar mai fi fost cel puțin încă un ciopor de oi. Mi se pare cam prea multă adrenalină și decid să nu intru în zona de acțiune a vânătorilor din mai multe motive. Poți fi confundat ușor cu vânatul și nu ști ce câini au. Așa că decid să fac cale întoarsă.
După două săptămâni la rând în care am avut necazuri cu foarte mulți câini îmi dau seama că e o problemă felul în care acești câini sunt ținuți. Subvențiile pentru animale au înmulțit oile dar și câinii ce sunt folosiți să păzească aceste animale. Din poveștile ciobanului se pare că astă noapte au dat o raită lupii prin zonă și deci e justificat să aibă pe cine se baza crescătorii de animale dar parcă e totuși prea mult ce se întâmplă. Practic nu prea mai ai pe unde să treci. Iar în situația în care ești singur lucrurile se complică și mai mult. Da, știu, nu mă pune nici dracu să merg de unul singur dar nici nu pot sta în casă de frica câinilor.
Pe lângă numărul lor tot mai mare un alt fenomen care se întâmplă e că au început să apară rase destul de periculoase(dau ca exemplu ciobănescul caucazian din prima poză de mai jos). Așadar aveți mare grijă dacă mergeți cu bicicleta sau pur și simplu la plimbare prin zona Domașnea, Rusca, Cănicea, Cornereva. Oile s-au retras în această perioadă din munții înalți și au fost aduse împreună cu acești câini în zonele mai joase. E o chestiune de timp până acest gen de câini vor ataca vreun turist rătăcit prin zonă. Având în vedere experiența din aceste 2 săptămâni va trebui să mă dotez cu alt gen de unelte pentru situații de acest gen. Unelte care să rezolve problema rapid și eficient.
Dar dincolo de câini și adrenalină rămân pădurea și culorile fenomenale. Chiar dacă nu a căzut bruma încă, încep să se vadă culorile fantastice de toamnă.

















