După un an cu foarte multe trasee iată că şi sfârşitul de an ne prinde tot în mişcare. Pentru a doua oară ajungem în Retezat în acest an. Astă vară am făcut acel traseu incredibil de spectaculos pe la Tăul Ţapului şi vârful Păpuşa. De data asta ne-am încercat puterile spre vârful Retezat. Plecăm pe la 7:30 de la Domaşnea şi după două ore ajungem la complexul alpin de la Râuşor. Au apărut foarte multe cabane şi pensiuni aici şi mai toate foate frumoase şi cochete. Cred că e un loc unde o să vin într-un week-end cu fetele. Există şi o pârtie de ski care deşi e suficient de înclinată e din păcate foate scurtă. Dacă s-ar reuşi 5-6 kilometri de pârtie aici şi unul-două telescaune cred că ar deveni o destinaţie interesantă. Să sperăm că investiţiile vor continua pentru că locul părea să fie destul de animat chiar şi în asemenea condiţii.
Lăsăm Răuşorul în spatele nostru şi o luăm prin pădure. Nu intrăm bine în traseu că suntem întâmpinaţi de două veveriţe jucăuşe care s-au cocoţat pe un brad înalt până în vârful lui. Imediat am început să simt aerul tare şi rece de munte care avea şi o mireasămă de răşină fantastică. Acelaşi aer l-am simţit şi la început de mai la urcare pe Borăscu. Aşa că urcăm cu spor pentru că zăpada lipsea în prima parte a traseului. Dar cum ne apropiam de ieşirea din pădure cum începea să crească şi grosimea stratului de zăpadă. De asemenea vântul bătea destul de tare. Trecem pe lângă un grup de 4 persoane şi continuăm până la lacul Ştevia. Porţiuni cu zăpadă extrem de mare şi viscolită în unele locuri. Ne facem loc până la lac unde încălzim un ceai la primus să ne hidratăm. Ochii ne sunt aţintiţi spre vârful Retezat dinaintea noastră. Din păcate valuri ce ceaţă coboară dinspre vârf iar vântul continua să bată puternic. Decidem că nu are rost să încercăm nimic în asemenea condiţii pentru că oricum vizbilitatea era foarte redusă. Alţi 2 drumeţi pe care îi întâlnim după o piatră ferindu-se de vânt decid acelaşi lucru. Din păcate vremea destul de bună până spre cota 2100 dar de acolo condiţii destul de aspre. Şi cum muntele nu pleacă din loc vom aştepta alte ocazii care cu sigurantă se vor ivi. Oricum acum 2-3 ani mai toate turele le făceam vara. După tura din 2011 de pe Ţarcu au mai urmat şi alte plimbări de iarnă pe Culmea Nedeii sau pe creasta Munţilor Cernei şi iată acum câteva zile plimbarea spre lacul Iezer din Munţii Godeanu. Din păcate iarna ziua este foate scurtă şi traseele de o zi trebuie bine calculate. Şi accesul e dificil pe drumurile forestiere în perioada iernii. O variantă care cred că ar merita luată în calcul este urcarea la refugii sau stâni pentru o noapte pentru a folosi orele necesare retragerii din munte pentru atingererea obiectivelor urmând ca retragerea să o faci a doua zi dimineaţa.
Coborâm înapoi la Râuşor cu o mică pauză la refugiul Condor unde stăm să mâncăm preţ de 30 minute. Refugiul e relativ bine întreţinut având în vedere altitudinea la care se află. E dotat cu sobă pentru lemne şi are un loc de dormit unde cred că ar putea liniştit să doarmă 5 persoane. La nevoie chiar mai mulţi. Există fierăstrău şi topor şi de obicei şi un braţ de lemne lăsat acolo. De asemenea oamenii au lăsat şi conserve sau pâine. Cred că am fi putut rezista 2 zile cu ce exista în refugiu. E îmbucurător să vezi că se întâmplă genul ăsta de lucruri. Am aşternut câteva cuvinte în jurnalul refugiului(datate 28.12.2013). Preţ de câteva minute am răsfoit la întâmplare paginile scrise în acel jurnal. Îţi dai seama citind că e un alt gen de lume aceasta a munţilor şi a înălţimilor. E o lume rarefiată şi aerisită. La distanţă de nici 2 ore am intrat într-un super-market. Comparând rândurile înşirate în acel jurnal cu grămezile de oameni împingând la cărucioare prin magazine mi-am dat seama cât de mult ne-am transformat în doar câteva generaţii.
La întoarcere am oprit preţ de 5 minute la mănăstirea Colţ situată chiar lângă drum la intrarea în satul Suseni. Arhitectura trădeză vechimea lăcaşului acesta fiind construit între 1310-1315. Nu sunt o persoană religioasă dar genul acesta de biserici mi se par foarte interesante pentru că amintesc de perioade de multe apuse fiind parcă un arc peste timp. Biserica mi-a amintit de unul din cele mai bune albume de rock-progresiv apărute în ultimii ani şi care are pe copertă un călugăr măturând interiorul pavat cu piatră ale unei mănăstiri(Neal Morse – Sola Scriptura). Pe un deal din vecinătatea bisericii se găseşte şi Cetatea Colţ. Din păcate pare într-o stare de degradare foarte mare. E trist pentru că genul acesta de edificii şi genul acesta de munţi fabuloşi ar transforma aceste locuri într-un areal turistic fanstastic. Ştiu că turism înseamnă şi agresiune dar dacă se face totul cum trebuie ar putea fi sustenabil şi profitabil în acelaşi timp.
Să aveţi un an fericit iar dacă nu aţi fost nicioadată pe munte încercaţi să o faceţi măcar o dată în anul ce vine. Iar pentru cei care merg constant să aveţi parte de cât mai multe zile acolo sus.
