Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Bureții Olanului

27 octombrie 2013 · Munții Godeanu

De data asta ne-am propus că combinăm utilul cu plăcutul. Asta însemnând plimbare prin pădure în zona etajelor de foioase și în același timp căutatul bureților de fag.
În octombrie e luna cea mai potrivită pentru plimbări pe munte din foarte multe motive. Dacă ai noroc și de o vreme așa cum a fost în acest an păi atunci să te tot plimbi. Tot octombrie e și luna când cel puțin în teorie ar trebui să se facă bureții. Delicatesele astea au nevoie de o perioadă de umezeală urmată de perioadă de căldură. Ghinionul a făcut ca în acest an să vină și un pic de ger și zăpadă. Se pare că acest lucru le-a oprit creșterea. Dacă în anii trecuți se puteau găsi foarte mulți în acest an se pare că nu. Toată treaba asta cu bureții ține și de noroc dar și de cât de bine cunoști pădurea. Ce am reușit să învăț e că se dezvoltă la zone mai ferite orientate spre nord.
Am urcat astăzi aproximativ 13 kilometri și o diferență de nivel de 1000 de metri parcurgând valea paralelă cu Oslea Românească din munții Godeanu. Pe Oslea Românească am coborât înspre Cerna Sat în urmă cu câțiva ani. Urcarea a fost la acea dată pe la Bisericile din Bulz.
Nu diferența de nivel e foarte mare ci mai degrabă felul în care am abordat urcarea. După câteva sute de metri pe forestier am cotit spre dreapta pe malul unui râu învolburat ce curgea dinspre Godeanu(unul din afluenții Olanului). Am urcat mai apoi prin pădure prin zone foarte accidentate și cu vegetație abundentă. Am reușit chiar să iau o trântă zdravănă în momentul în care, după o coborâre într-o zonă extrem e abruptă, ajung jos în ogaș și pun piciorul pe niște frunze să trec. Frunzele respective erau îngrămădite acolo și aveau o grosime de aproximativ 50 de centimetri. Am picat ca un lemn cu pieptul de un bolovan cu mâna la piept încercând să mă feresc. Am avut impresia că mi-am dereglat ritmul cardiac de la lovitură. Simt și o durere în zona coastelor. Sper să nu am ceva ruptură în acea zonă. Am reușit să-mi continui căutarea bureților. Cea mai mare parte din traseu nu am găsit absolut nimic. A fost zonă expusă spre apus și cu șanse mici să se facă. Coborâm la drumul forestier și de acolo urcăm încă câțiva kilometri și cotim stânga prin pădure. Dau de niște bureți chiar lângă drum pe un fag. Îi tai, îi bag în rucsac și continuăm drumul. Urma să mai găsim pe încă vreo 2,3 fagi trântiți încă câteva "chiți(o chită, două chiți)" așa cum le zicem noi pe la Domașnea.
 
Plimbarea ne împinge până spre golul alpin de la intersecția Munților Cernei cu Munții Godeanu de unde decidem să ne întoarcem. Era deja destul de târziu fiind deja ora 16:00. Stăm preț de 20 de minute să mâncăm brânză, slănină, șonc cu ceapă și usturoi și ne vedem de drum în continuare de data asta în direcție inversă urmând drumul forestier. Evident că și aici reușim să întâlnim 3 cornerevinți care din câte ziceau nu au găsit nici ei nimic. Se pare că noi am fost totuși norocoși și de sărbătorile de iarnă o să putem desface un borcan de bureți la masă. A fost un an se pare nu prea potrivit pentru bureți și din spusele lor. Să sperăm că în anii următori o să fim mai norocoși.
 
Ajungem la mașină și de acolo pe drumul forestier încă 4 kilometri până jos la drumul ce leagă Băile Herculane de Cerna Sat și de acolo înapoi spre casă. Drumul pe Valea Cernei este în continuarea într-o stare foarte proastă de la Motel Dumbravă până la bifurcația Cerna Sat/Baia de Aramă. Dacă am fi găsit mai de dimineață bureții aș fi vrut și o plimbare în Cheile Corcoaiei pe care n-am apucat să le văd încă. Sunt localizate foarte aproape de vechea carieră de piatră folosită la construcția barajului Iovanu de la Cerna Sat. Poate între timp repară și drumul pentru că în maxim 2 ani nu cred că se va mai putea circula pe el din cauza gropilor. E mare păcat pentru că e un drum ce deschide multe variante de acces către obiective de pe Valea Cernei dar și Munții Godenu.
Seara curățăm, spălăm și feliem bureții iar dimineața îi opărim și îi punem cu oțet, usturoi și boabe de piper. Cu greu rezistăm tentației de a servi un borcan.
Un alt aspect deloc de neglijat este că se taie pădurea într-un fel fără de fel. Nu mai vorbim de exploatare sustenabilă. Taie efectiv hectare întregi în totalitate. Fac drumuri și taie tot. Arată groaznic tufele mici de vegetație în locul fagilor seculari pe suprafețe foarte mari. Nu trag speranțe că îi va putea opri cineva. E normal să mai și tai pentru că e nevoie de lemn dar ce se întâmplă în acești munți e MĂCEL. Peisajul dezolant se poate vedea și în unele din fotografiile de mai jos.
Nici urmă de sălbăticiuni cu excepția unei veverițe ce a tăiat calea pe Valea Cernei. Am reușit de asemenea să văd în râu un păstrăv sărind în apă. E incredibil cum reușesc să facă față la curenții din acele ape de munte.
Având în vedere că ziua devine tot mai mică următoarele 2 luni mă gândesc la trasee mai scurte de pe Valea Cernei. Cascada Vânturătoarea, Cheile Prisăcinei și de ce nu o plimbare prin Crovuri.