De dimineaţă o fugă rapidă la Caransebeş la Bioclinica pentru setul de analize al Patriciei necesar la înscrierea la grădiniţă. Dimineaţa la Domaşnea a fost destul de rece. Cerul era ca sticla fără nici un nor. Eu când văd asemenea vreme simt că-mi vine să o iau la fugă peste toate dealurile şi toţi munţii pe care-i văd. Ai mei au schimbat acoperişul la casă săptămâna ce a trecut aşa că unele treburi s-au lăsat amânate iar după ce ne-am întors am dat două ture cu Sandero până în câmpul Negeii după duleţi. S-au făcut foarte mari anul ăsta. Gândul îmi stătea la culoarea cerului şi la vremea de afară. Mă mâncau călcâile aşa că n-am rezistat şi am plecat în echipa clasică adică cu tati şi Bebe.
Direcţia Cornereva şi de aici cu inteţia de a ieşi în creastă. Nu cunoşteam traseul foarte exact spre Vlaşcu pentru că astă iarnă urcasem prin dreapta spre Zglivar aşa că facem un ocol destul de mare şi ieşim mult mai departe de vârful Vlaşcu Mic unde inteţionam să urcăm. Dar ocolul ne-a deschis pespective pe care altfel nu le-am fi văzut. Poate dacă urcam de dimineaţă nu aveam parte de asemenea culori generate de soarele care înainta repede spre apus. Urcăm foarte abrupt pe un drum forestier şi după 2 ore suntem sus în creastă. La urcare era să calc pe o viperă. Stăteam cu ochii la un avion de pe cer. Noroc că a văzut-o Bebe şi ma atenţionat fix înainte să calc pe ea. Am sărit ceva în sus. Un semn bun că încă mai am reflexe. Odată ajuşi sus priveliştea sprea continuarea crestei Munţilor Cernei până spre Godeanu şi spre Valea Cernei era demenţială în soarele de început de toamnă al după-amiezei. Se vedea Oslea, Piatra Iorgovanului, Piatra Cloşani, Vărful lui Stan şi o perspectivă nemaipomenită asupra Crovurilor din Munţii Mehedinţi. Cred cu tărie că acest areal al văii Cernei e probabil cel mai spectaculos din zona Carpaţilor.
Lenevim sus pe creastă şi decidem să nu mai urcăm pe Vlaşcu pentru a nu înnopta iar la coborâre intrăm pe poteca care treaversează creasta Munţilor Cernei prin şaua de lângă Vlaşcu Mic. O potecă destul de vizibilă şi largă pe care trebuia de fapt să înaintăm la urcare. În perioada sărbătorilor de iarnă dacă drumul permite aş vrea să repet acest traseu pe care am coborât în sens invers urcând spre Vlaşcu Mic. Sper ca atunci să avem noroc şi de o mantie de zăpadă.
La coborâre pe acest traseu care părea destul de umblat am fost suprins să ne întâlnim cu o femeie în opinci şi ştrinfi de lână(fuck hiking shoes) care urca peste creastă la un sălaş unde se pare că avea animalele. A plecat din Cornereva din centru peste creasta Cernei până spre liziera pădurii care începe în partea cealaltă a crestei. Am stat preţ de câteva minute de vorbă cu femeia. Se vedea pe ea că a dus un trai greu. Aceleaşi gânduri triste vizavi de tradiţiile care dispar şi despre oamenii furaţi de mirajul străinătăţii şi al confortului. Spunea că a ţinut 10 vite mari la colibă şi aveau şi 500 de oi şi că ea şi familia ei aşa au trăit zeci de ani. Imaginaţi-vă cum e să ai un aşa număr de animale de care să ai grijă zi de zi. Dar vorbea cu regret văzând că acest stil de viaţă dispare. Cărările vor fi probabil tot mai puţin bătute în următorii zeci de ani. Nu va mai fi nimeni să-şi amintească sutele de ani în care s-a trăit în acelaşi fel.
Unul din motivele pentru care sunt îmoptriva exploatărilor de genul Roşia Montană este şi faptul că încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla cu aceşti munţi dacă cineva ar descoperi mai ştiu eu ce zăcământ şi ar transforma Cornerva într-un lac de cianură. E o bijuterie această vale iar drumul proaspăt afaltat din centru până spre Frăsâncea pe unde o ia drumul care urcă pe Vlaşcu arată de parcă ai fi undeva în Austria. Creste de munţi, poienile cosite şi îngrijite. Pruni, meri şi peri proptiţi de atâta rod. Case bine făcute ce arată unele de parcă ar fi mici castele. Miros de fum şi vacile ce coboară agale spre casă. Câte o bătrână aplecată cu un băţ în mână mergând cine ştie pe unde. Dacă te-ai săturat de o viaţă trăită la oraş probabil e un loc potrivit să te retragi şi să te bucuri de aşa ceva. E prea puţin pusă în valoare această zonă.
Următorul week-end o să stăm cuminţi pentru că mergem la nunta unor prieteni buni. Având în vedere că într-o săptămână vine şi Patricia cu noi la Timişoara pentru a începe grădiniţa s-ar putea să lăsăm deoparte pentru o vreme acest areal fenomenal Godeanu/Cernei-Ţarcu-Retezat. Mi-aş orienta un pic atenţia sprea zona Apusenilor. Scurta vizită din Trascău mi-a făcut poftă să descopăr aceşti munţi. Va depinde şi de felul în care vor juca ploile în această toamnă.
Bateria la aparatul foto s-a descărcat aşa că ultimile câteva fotografii sunt făcute cu telefonul.
Pădure tăiată şi pe aici. Tăieturile astea arată ca nişte răni, sunt organice. Una e să tai organizat şi alta e să razi tot. Nu ştiu cum s-ar putea schimba ceva în acest sens. Ar trebui dusă o luptă pe foarte multe fronturi. Şi să nu uit de afine. Atât de bune şi de aromate că ne putea prinde uşor noaptea doar culegând.
