Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Piatra Secuiului solo

20 august 2013 · Munții Apuseni

Dacă în prima zi din cauză că ne-a prins seara pe creastă am decis să coborâm, după plimbarea în Cheile Turzii am lăsat fetele la pensiune și undeva în jurul orei 3 am plecat spre Rimetea și Piatra Secuiului. Priveliștea de cu seară de la pensiune în timp ce savuram o bere nu mi-a dat pace. Trebuia să urc din nou și să fac toată creasta. Mi-a luat 3 ore din fața primăriei prin Șanțul Mare iar de aici spre stânga spre Vârful Colții Trascăului. De aici toată creasta în direcție inversă spre Vârful Piatra Secuiului până spre capăt unde abrupturile se mai domolesc.
 
Cum urcasem deja cu 2 zile în urmă știam că nu-i nevoie să car apă după mine pentru că undeva spre partea de sfârșit a Șanțului Mare există un mic izvor de unde se poate alimenta. Ceea ce am și făcut. Priveliștea de pe vârful Colții Trascăului îți taie respirația. Am stat să mănânc 2 pere și să admir preț de vreo 15 minute. Era prea frumos să plec repede de acolo mai ales că timp era suficient. Am reușit să prind 2 cadre cu corbii ce survolau abrupturile extrem de sălbatice. O senzație asemănătoare am avut în Crovuri uitându-mă spre Valea Cernei. Un incendiu de vegetație a ars toată uscăciunea de pe creastă lăsând o senzație de pustiu pe toată platforma de sus. Un alt lucru interesant e că atunci când te plimbi pe creastă nu ai aceeași senzație de magnific pe care o ai privind Piatra Secuiului de jos.
 
Am aflat înainte de a veni aici de faptul că bornele de sus sunt vopsite când în culorile steagului maghiar când în culorile steagului românesc. În august 2013 când le-am vizitat eu erau în culorile românești. Mai sunt destule pietre semnalizate în culorile ungurești în diferite locuri de pe traseu. Mi s-ar părea cel mai înțelept să lase o bornă vopsită în culorile drapelul maghiar și altă bornă în culorile drapelului românesc dacă tot au început acest joc. Indiferent cum ai vrea să întorci problema destinele românesc și maghiar sunt inseparabile în Transilvania. Trebuie să învățăm să trăim împreună. Tendința e oricum de dispariție a granițelor dar în același timp de promovare a identității locale. Iar faptul că trăim împreună poate să fie un mare avantaj din multe puncte de vedere. Nu pot să zic că m-am simțit prost ca român acolo. Oamenii salutau și erau extrem de joviali și amabili. Un nene cu barbă de aproximativ 60 de ani ce servea la mica bodegă din centru mi s-a părut chiar extrem de politicos. Își apleca capul în semn de mulțumire iar la plecare mi-a mulțumit din nou și ne-a invitat să-i mai trecem pragul într-o română cu accent secuiesc.
 
Ca să nu mă plictisesc la coborâre nu am revenit pe creastă și am decis să cobor printr-un rucăr extrem de instabil, foarte accidentat și plin de pietre, pietricele și bolovani. Mi-a luat aproximativ 30-40 de minute să-l cobor. Pietrele fugind de sub picioare îmi lăsau impresia că sunt pe ski-uri. După aproximativ 3 ore mă aflam în fața aceluiași birt savurând o băutură rece după plimbarea prin soarele dogorâtor cu gândul că m-aș mai întoarce în Rimetea oricând. E prea frumos și prea liniștit.