Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Hoinăreală prin Munții Cernei

7 septembrie 2013 · Munții Cernei

De dimineață o fugă rapidă la Caransebeș la Bioclinica pentru setul de analize al Patriciei necesar la înscrierea la grădiniță. Dimineața la Domașnea a fost destul de rece. Cerul era ca sticla fără nici un nor. Eu când văd asemenea vreme simt că-mi vine să o iau la fugă peste toate dealurile și toți munții pe care-i văd. Ai mei au schimbat acoperișul la casă săptămâna ce a trecut așa că unele treburi s-au lăsat amânate iar după ce ne-am întors am dat două ture cu Sandero până în câmpul Negeii după duleți. S-au făcut foarte mari anul ăsta. Gândul îmi stătea la culoarea cerului și la vremea de afară. Mă mâncau călcâile așa că n-am rezistat și am plecat în echipa clasică adică cu tati și Bebe. 
 
Direcția Cornereva și de aici cu intenția de a ieși în creastă. Nu cunoșteam traseul foarte  exact spre Vlașcu pentru că astă iarnă urcasem prin dreapta spre Zglivar așa că facem un ocol destul de mare și ieșim mult mai departe de vârful Vlașcu Mic unde intenționam să urcăm. Dar ocolul ne-a deschis perspective pe care altfel nu le-am fi văzut. Poate dacă urcam de dimineață nu aveam parte de asemenea culori generate de soarele care înainta repede spre apus. Urcăm foarte abrupt pe un drum forestier și după 2 ore suntem sus în creastă. La urcare era să calc pe o viperă. Stăteam cu ochii la un avion de pe cer. Noroc că a văzut-o Bebe și ma atenționat fix înainte să calc pe ea. Am sărit ceva în sus. Un semn bun că încă mai am reflexe. Odată ajunși sus priveliștea spre continuarea crestei Munților Cernei până spre Godeanu și spre Valea Cernei era demențială în soarele de început de toamnă al după-amiezei. Se vedea Oslea, Piatra Iorgovanului, Piatra Cloșani, Vârful lui Stan și o perspectivă nemaipomenită asupra Crovurilor din Munții Mehedinți. Cred cu tărie că acest areal al văii Cernei e probabil cel mai spectaculos din zona Carpaților.
 
Lenevim sus pe creastă și decidem să nu mai urcăm pe Vlașcu pentru a nu înnopta iar la coborâre intrăm pe poteca care traversează creasta Munților Cernei prin șaua de lângă Vlașcu Mic. O potecă destul de vizibilă și largă pe care trebuia de fapt să înaintăm la urcare. În perioada sărbătorilor de iarnă dacă drumul permite aș vrea să repet acest traseu pe care am coborât în sens invers urcând spre Vlașcu Mic. Sper ca atunci să avem noroc și de o mantie de zăpadă.
 
La coborâre pe acest traseu care părea destul de umblat am fost surprins să ne întâlnim cu o femeie în opinci și ștrinfi de lână(fuck hiking shoes) care urca peste creastă la un sălaș unde se pare că avea animalele. A plecat din Cornereva din centru peste creasta Cernei până spre liziera pădurii care începe în partea cealaltă a crestei. Am stat preț de câteva minute de vorbă cu femeia. Se vedea pe ea că a dus un trai greu. Aceleași gânduri triste vizavi de tradițiile care dispar și despre oamenii furați de mirajul străinătății și al confortului. Spunea că a ținut 10 vite mari la colibă și aveau și 500 de oi și că ea și familia ei așa au trăit zeci de ani. Imaginați-vă cum e să ai un așa număr de animale de care să ai grijă zi de zi. Dar vorbea cu regret văzând că acest stil de viață dispare. Cărările vor fi probabil tot mai puțin bătute în următorii zeci de ani. Nu va mai fi nimeni să-și amintească sutele de ani în care s-a trăit în același fel.
 
Unul din motivele pentru care sunt împotriva exploatărilor de genul Roșia Montană este și faptul că încerc să-mi imaginez ce s-ar întâmpla cu acești munți dacă cineva ar descoperi mai știu eu ce zăcământ și ar transforma Cornereva într-un lac de cianură. E o bijuterie această vale iar drumul proaspăt asfaltat din centru până spre Frăsâncea pe unde o ia drumul care urcă pe Vlașcu arată de parcă ai fi undeva în Austria. Creste de munți, poienile cosite și îngrijite. Pruni, meri și peri proptiți de atâta rod. Case bine făcute ce arată unele de parcă ar fi mici castele. Miros de fum și vacile ce coboară agale spre casă. Câte o bătrână aplecată cu un băț în mână mergând cine știe pe unde. Dacă te-ai săturat de o viață trăită la oraș probabil e un loc potrivit să te retragi și să te bucuri de așa ceva. E prea puțin pusă în valoare această zonă.
 
Următorul week-end o să stăm cuminți pentru că mergem la nunta unor prieteni buni. Având în vedere că într-o săptămână vine și Patricia cu noi la Timișoara pentru a începe grădinița s-ar putea să lăsăm deoparte pentru o vreme acest areal fenomenal Godeanu/Cernei-Țarcu-Retezat. Mi-aș orienta un pic atenția spre zona Apusenilor. Scurta vizită din Trascău mi-a făcut poftă să descopăr acești munți. Va depinde și de felul în care vor juca ploile în această toamnă.
 
Bateria la aparatul foto s-a descărcat așa că ultimele câteva fotografii sunt făcute cu telefonul. 
 
Pădure tăiată și pe aici. Tăieturile astea arată ca niște răni, sunt organice. Una e să tai organizat și alta e să razi tot. Nu știu cum s-ar putea schimba ceva în acest sens. Ar trebui dusă o luptă pe foarte multe fronturi. Și să nu uit de afine. Atât de bune și de aromate că ne putea prinde ușor noaptea doar culegând.