Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Piatra Cloșani

26 mai 2013 · Munții Mehedinți

Povestea începe cu vreo 6 ani în urmă. Urcând spre Bisericile din Bulz de la Lacul Iovanu(Valea Cernei) pe o căldură infernală am observat undeva înspre Baia de Aramă, în depărtare, o creastă proeminentă. Ulterior la revenire din acea tură, la un studiu mai atent, am realizat că e vorba de Piatra Cloșani. Am rămas cu gândul la acea creastă de ceva vreme așa că săptămâna care tocmai se încheie am analizat mai mult posibilitățile de a o escalada.

Detalii despre aceste locuri sălbatice și izolate sunt destul de greu de găsit. Era nevoie doar de un moment potrivit. Vineri seara ajungem ca de obicei la Domașnea fără vreun plan pentru ziua următoare. Așa că sâmbătă lenevesc destul de mult și de-abia pe la ora 12 decidem să ne urnim. După încă 2 ore și jumătate trecând prin Herculane și Baia de Aramă ajungem la barajul de la Valea Mare. Pentru a ajunge aici se merge pe drumul spre Târgu-Jiu iar după Baia de Aramă, la Apa Neagră se cotește la stânga către Motru Sec și Cloșani. De la Cloșani încă vreo 9 kilometri până la barajul de la Valea Mare. Un baraj nu foarte mare în ciuda denumirii. După cum se poate vedea și de la indicatorul aflat la Cloșani același drum se continuă încă 26 de kilometri până la izvoarele Cernei. Pe la Cerna Sat am fost cu vreo 3 ani în urmă atunci când am făcut cu Luci acea tură memorabilă pe creasta Godeanului dar cu siguranță că în următoarele săptămâni vom încerca din nou acest drum dar de data asta până la Izbucul Cernei și de ce nu un circuit pe Piatra Iorgovanului.

Acum despre Piatra Cloșani. Incredibilă din toate punctele de vedere și probabil unul din cele mai solicitante trasee ce le-am făcut până acum.Track-ul GPS este aici.  Am urcat o diferență de nivel de 900 de metri în 4 kilometri. A fost o urcare continuă și extrem de solicitantă. La urcare făceam comparația cu ultima tură de pe Borăscu unde aproximativ aceeași diferență de nivel am făcut-o în 5 kilometri. A fost mai accesibil și parcă mai ușor acolo. Niște abrupturi absolut incredibile înspre munții Godeanu ne făceau să ne tremure picioarele dacă ne apropiam mai mult.

Frumusețea zonei este răpitoare. O lecție de geografie se desfășura la picioarele noastre. Munții Vulcan, munții Retezat, Piule-Iorgovan, creasta Godeanu și prelungirea ei spre munții Cernei. Toate le puteam admira. Vedeam culmea Soarbele, șaua Paltina, Galbena, Gârdomanul, Scărișoara, culmea Bulzului, șaua Mâțului, Godeanu și Oslea Românească. În același timp satele gorjene extrem de frumoase și de pitorești din zona de munte în partea opusă până departe spre Rovinari și chiar mai departe. Zona asta de Oltenie m-a făcut să-mi schimb părerea despre olteni. Bine nu despre toți. M-am săturat de apucăturile lor de când mergeam cu Drobeta și cu personalul în regim de accelerat atunci când eram student. În schimb zona montană a Gorjului și Mehedințiului e parcă altceva. Probabil totul are legătură cu felul în care relieful modelează caracterele umane. Zona montană cred că modelează într-un anume fel oameni. Îi face mai altfel. Așa că la întoarcere am dat drumul la placa cu Mâțu Stoian dacă tot eram la el în zonă. Dacă-i asculți pe Mâțu, pe Gherghină sau pe Moacă se simte că au mirosit aer din munții Cernei, se simte acel "fusion" etno.

La coborâre facem cumva și iarăși reușim să deviem din traseu prea în dreapta așa că atunci când ne dăm seama continuăm în direcția bună pe curbă de nivel. Zona este extrem de sălbatică și de accidentată. Pietre, pietroaie, grohotiș și arbuști fac dificilă traversarea. Dar într-un final revenim la traseul inițial și la pârâul de lângă cabana de la baraj alimentăm cu apă, ne spălăm după efortul de 5 ore și plecăm înapoi la Domașnea. Ajungem la repriza a doua din finala CL. Un pahar bun de vin oltenesc și un somn pe măsură. Mă gândesc că e doar sfârșit de mai. O să fie un sezon plin cu siguranță.

Etichete: Piatra Cloșani, Valea Mare