Plânger
Avantajul pe care îl ai, când ești aproape de munte, este că poți decide repede dacă să pleci sau nu. Și cum sunt încă destule variante, unele mai umblate, altele mai puțin umblate de data asta am ales o variantă mai greu accesibilă și extrem de puțin umblată și cunoscută. Pe vremuri pe aici umblau bănățenii de la Rusca, Teregova, Verendin și restul de sate din culoarul Timiș-Cerna. Acum se mai disting greu cărările dar ele sunt încă vizibile pentru cine știe să le caute. Prima-dată am fost pe aici în 2000 pe când eram student. Nu aveam nici un fel de echipament. Îmi amintesc de ranița de CFR-ist verde împrumutată de prin vecini de la Domașnea. Am urcat atunci până la stâna care acum e dărâmată iar mai apoi de acolo pe Godeanu. A fost o ieșire care mi s-a întipărit puternic în memorie. Cel mai tare cred că și-a crestat o rană în creierul meu proiecția acelui gol alpin apărut parcă de nici unde în fața mea după o zi de urcare ca la un marș de armată. Impresia pe care mi-a lăsat-o atunci cred că e unul din motivele pentru care mai merg încă pe munte. În acele vremuri am urcat 5 persoane iar Dacia cu care am plecat am lăsat-o în grija unei femei la o colibă din coada lacului. Acum coliba ei era părăsită. În geamuri erau bătute toble. Fântâna arăta precum turnul din Pisa. O clane de fân veche indica că nu a fost părăsită de mult.
Drumul este în stare bună până la baraj dar de la baraj trebuie mers destul de încet. Pentru genul ăsta de drum cred că merită să mă gândesc la ceva 4x4 cu gardă mai înaltă. Am reușit să urc până la urmă pe toată lungimea drumului forestier până în capătul lui. Există mai multe bifurcații la care trebuie atenție dar regula ar fi că în afară de prima răscruce pe care trebuie mers la dreapta la toate celelalte bifurcații trebui urmărit drumul din stânga. Odată ajunși la capătul drumului ne uităm din nou la cer. Prognoza era cu ploaie în averse pe arii extinse. La întoarcere aflăm că la Domașnea a plouat torențial. Pe noi ne prinde ploaia la stâna Andreieștilor. După ce stăm preț de câteva minute să se oprească continuăm spre fostă stâna a Marceștilor iar de acolo pe pârâu în sus către Baba Dochia și gândul la un ocol mare către Veringean(stâna de pe fața opusă celei în care ne-am adăpostit noi). Ajungem sub creastă și ne aruncăm ochii înspre vale. O ploaie incredibilă se vărsa. Câteva fulgere în fața noastră ne fac să decidem destul de repede să facem cale întoarsă mai ales că vântul părea să împingă ploaia înspre noi. Cumva munții Cernei/Godeanu nu mi se par un loc bun să stai expus la fulgere. Am văzut destule cruci umblând pe munți încât dacă pot și am de ales prefer o zonă mai retrasă și mai puțin expusă. Pe la Domașnea mai umblă vorba că "dacă e să te ia dracu te ia de lângă mumă-ta" dar până la urmă cred că dacă te poți feri e mai bine să o faci. În spatele nostru coborând am văzut și ceață abătută pe toată creasta așa că eventuala întârziere de o oră nu aducea mari avantaje. Oricum nici nu am plănuit de dimineață să venim tocmai până în creasta Cernii. Mă gândeam inițial la o variantă rapidă pe Vârful Cozia de la Cornereva.
Cât despre floră. Strigoaie pe lângă stână, narcisele sălbatice înflorite, brândușele ofilite iar afinării dați în roșu indicau clar momentul din an în care ne aflăm. Început de vară cu miros incredibil de pădure imediat după ploaie. Să tot vii și să tot stai. Mai ales că nu vezi absolut nici un fel de turist. Zona asta de Carpați parcă mă atrage din ce în ce mai mult. E deosebit de izolată și greu accesibilă și sper să rămână așa.
La câteva sute de metri mai jos exact cum am văzut și pe hărțile Google s-a tăiat în neștire în anii trecuți pădurea. Efectiv au fost rase complet suprafețe foarte mari. Pe locul pădurilor seculare care erau încă în picioare acum 10-15 ani a apărut acum un lăstăriș prin care probabil foarte greu ai putea să treci. Nu știu cine a tăiat și în ce scop, nu-mi dau seama dacă cineva chiar a decis că trebuie făcut asta într-un plan mai larg silvic sau dacă pur și simplu au tăiat pentru vreo mașină sau vilă cine știe pe unde.
Destinație obligatorie în lunile următoare cu o noapte la foc de tabără în amintirea tuturor celor care s-au perindat de-a lungul anilor pe aici. Și având în vedere că stâna e încă în picioare tare mi-aș dori să o văd renovată. Până se va renova asta va apărea una făcută tradițional în curând la râul Șes. Din piatră și lemn cu cameră și paturi etajate pentru cei iubitori de locuri izolate și de observat tradiția milenară a crescătorilor de oi din zona Banatului Montan. Banii există, oamenii să o ridice și ei pregătiți. În următoarele săptămâni sper să pot reveni cu poze și detalii. Până atunci sper să se mai potolească ploile astea pentru că planuri sunt destule.
Update:
Am găsit o fotografie din 2001 cu aceeași stână care acum e părăsită. O să mai merg în vreo 10 ani să vedem în ce stare o să fie.

















