Avantajul pe care îl ai, când eşti aproape de munte, este că poţi decide repede dacă să pleci sau nu. Şi cum sunt încă destulte variante, unele mai umblate, altele mai puţin umblate de data asta am ales o variantă mai greu accesibilă şi extrem de puţin umblată şi cunoscută. Pe vremuri pe aici umblau bănăţenii de la Rusca, Teregova, Verendin şi restul de sate din culoarul Timiş-Cerna. Acum se mai disting greu cărările dar ele sunt încă vizibile pentru cine ştie să le caute. Prima-dată am fost pe aici în 2000 pe când eram student. Nu aveam nici un fel de echipament. Îmi amintesc de raniţa de CFR-ist verde împrumutată de prin vecini de la Domaşnea. Am urcat atunci până la stâna care acum e dărâmată iar mai apoi de acolo pe Godeanu. A fost o ieşire care mi s-a întipărit puternic în memorie. Cel mai tare cred că şi-a crestat o rană în creierul meu proiecţia acelui gol alpin apărut parcă de nici unde în faţa mea după o zi de urcare ca la un marş de armată. Impresia pe care mi-a lăsat-o atunci cred că e unul din motivele pentru care mai merg încă pe munte. În acele vremuri am urcat 5 persoane iar Dacia cu care am plecat am lăsat-o în grija unei femei la o colibă din coada lacului. Acum coliba ei era părăsită. În geamuri erau bătute toble. Fântâna arăta precum turnul din Pisa. O clane de fân veche indica că nu a fost părăsită de mult.
Drumul este în stare bună până la baraj dar de la baraj trebuie mers destul de încet. Pentru genul ăsta de drum cred că merită să mă gândesc la ceva 4×4 cu gardă mai înaltă. Am reuşit să urc până la urmă pe toată lungimea drumului forestier până în capătul lui. Există mai multe bifurcaţii la care trebuie atenţie dar regula ar fi că în afară de prima răscruce pe care trebuie mers la dreapta la toate celelate bifurcaţii trebui urmărit drumul din stânga. Odată ajunşi la capătul drumlui ne uităm din nou la cer. Prognoza era cu ploaie în averse pe arii extinse. La întoarcere aflăm că la Domaşnea a plouat torenţial. Pe noi ne prinde ploaia la stâna Andreieştilor. După ce stăm preţ de câteva minute să se oprească continuăm spre fostă stâna a Marceştilor iar de acolo pe pârâu în sus către Baba Dochia şi gândul la un ocol mare către Veringean(stâna de pe faţa opusă celei în care ne-am adăpostit noi). Ajungem sub creastă şi ne aruncăm ochii înspre vale. O ploaie incredibilă se vărsa. Câteva fulgere în faţa noastră ne fac să decidem destul de repede să facem cale întoarsă mai ales că vântul părea să împingă ploaia înspre noi. Cumva munţii Cernei/Godeanu nu mi se par un loc bun să stai expus la fulgere. Am văzut destule cruci umblând pe munţi încât dacă pot şi am de ales prefer o zonă mai retrasă şi mai puţin expusă. Pe la Domaşnea mai umblă vorba că “dacă e să te ia dracu te ia de lângă mumă-ta” dar până la urmă cred că dacă te poţi feri e mai bine să o faci. În spatele nostru coborând am văzut şi ceaţă abătută pe toată creasta aşa că eventuala întrârziere de o oră nu aducea mari avantaje. Oricum nici nu am plănuit de dimineaţă să venim tocmai până în creasta Cernii. Mă gândeamă iniţial la o variantă rapidă pe Vârful Cozia de la Cornereva.
Cât despre floră. Strigoaie pe lângă stână, narcisele sălbatice înflorite, brânduşele ofilite iar afinarii daţi în roşu indicau clar momenul din an în care ne aflăm. Început de vară cu miros incredibil de pădure imediat după ploaie. Să tot vii şi să tot stai. Mai ales că nu vezi absolut nici un fel de turist. Zona asta de Carpaţi parcă mă atrage din ce în ce mai mult. E deosebit de izolată şi greu accesibilă şi sper să rămână aşa.
La câteva sute de metri mai jos exact cum am văzut şi pe hărţile Google s-a tăiat în neştire în anii trecuţi pădurea. Efectiv au fost rase complet suprafeţe foarte mari. Pe locul pădurilor seculare care erau încă în picioare acum 10-15 ani a apărut acum un lăstăriş prin care probabil foarte greu ai putea să treci. Nu ştiu cine a tăiat şi în ce scop, nu-mi dau seama dacă cineva chiar a decis că trebuie făcut asta într-un plan mai larg silvic sau dacă pur şi simplu au tăiat pentru vreo maşină sau vilă cine ştie pe unde.
Destinaţie obligatorie în lunile următoare cu o noapte la foc de tabără în amintirea tuturor celor care s-au perindat dealungul anilor pe aici. Şi având în vedere că stâna e încă în picioare tare mi-aş dori să o văd renovată. Până se va renova asta va apărea una făcută tradiţional în curând la râul Şes. Din piatră şi lemn cu cameră şi paturi etajate pentru cei iubitori de locuri izolate şi de observat tradiţia milenară a crescătorilor de oi din zona Banatului Montan. Banii există, oamenii să o ridice şi ei pregătiţi. În următoarele săptămâni sper să pot reveni cu poze şi detalii. Până atunci sper să se mai potolească ploile astea pentru că planuri sunt destule.
Update:
Am găsit o fotografie din 2001 cu aceeaşi stână care acum e părăsită. O să mai merg în vreo 10 ani să vedem în ce stare o să fie.
