Dacă e 15 august atunci e Almăj şi negeie la Prilipeţi. Ca aproape de fiecare dată în ultimii zeci de ani de când mă ştiu copil. O perioadă scurtă n-am mai venit dar din 2004 revenim în aproape în fiecare an. Dacă în trecut sărbătoarea avea o altă conotaţie în ultimii ani satele depopulate dau un iz de revedere, de regăsire. E un bun moment în an să revezi pe cei apropiaţi. Dar şi mâncarea şi băutura e pe îmbiu şi deci trebuie făcut ceva să nu pleci cu kilograme în plus aşa că după prânz o iau în direcţia Rudăria.
Cheile Rudăriei erau destul de aglomerate şi fiind zi de sărbătoare era destul de multă lume pe marginea apei. Răsuna valea a muzică populară de proastă calitate. Îţi dai seama uitându-te la genul ăsta de indivizi grătaragii şi semi-manelişti cam care e nivelul şi mai realizezi că sunt mici şanse de redresare. Unul dintr-un grup mă întreabă încotro merg şi după ce fac semn cu mâna îl aud trăgând un fel de înjurătură aşa printre dinţi. Gest complet gratuit şi apucături de omul pădurii. Păcat de loc pentru că arată absolut superb. Nu spun că toată lumea din zonă e la fel dar există un procent mare de semi-analfabeţi cu astfel de apucături. Ce să mai zic de situaţia în care te-ai opri să le ceri un sfat sau ajutorul. Fac cale întoarsă din chei şi continui să urc pe una din muchiile ce te scot undeva deasupra cheilor şi de unde se pot vedea atât cheile dar şi toată Valea Almăjului. Urcarea e destul de accidentată aşa că n-am încotro şi împing bicicleta o bucată destul de bună. Trec printr-o zonă împădurită unde dau de un izvor amenajat de unde realimentez şi plec mai departe. Mă iau în primire nişte câini de la o stână dar scap uşor de ei. Sunt o joacă pe lângă cei din Godeanu.
Poiana în care ajung după urcarea istovitoate e foarte frumoasă şi cu un drum perfect pentru pedalat. Fac câteva curbe prin pădure iar mai apoi atent la GPS încerc să o iau pe coborârea care duce în valea paralelă şi care ar fi trebuit să mă ducă în Bănia. Sunt foarte atent pentru că drumul e foarte rupt, aproape impracticabil. Dau de o zonă foarte abruptă şi încerc să stau pe bicicletă. La un moment dat văd în faţa mea un şanţ pe care îmi dau seama că sunt şanse mari să nu-l pot trece cum trebuie. Nu apuc să mă gândesc bine şi simt roata pe spate că fuge în şanţul nisipos. Pic pe genunchiul stâng sprijinit în mâna stângă şi proptesc bine şi cotul drept. În acelaşi timp simt cum dau cu casca zdravăn de pâmânt. Mă ridic din căderea semi-controlată şi fac inventarul. Genunchiul stâng julit bine, la fel şi cotul drept. A doua oară când cad de pe bicicletă şi când simt utilitatea căştii. E absolut obligatorie purtarea ei atunci când mergi pe bicicletă. Cu atât mai mult când eşti de unul singur aşa ca mine şi pe teren necunoscut şi foarte accidentat.
Plec mai departe şi ajung într-un final în valea care duce în Bănia. Aici dau de un râu în care îmi curâţ şi mai bine rănile şi mă bucur de coborârea până în Bănia în niste culori foarte calzi şi un apus superb de august. Mă opresc în sat să beau o Adria Cola rece cu 1.9 Ron(altceva nu aveau) iar de aici trec dealul înapoi în drumul ce merge la Rudăria. Treaversez un râu încercând să nu mă ud dar nu-mi reuşeşte aşa că după căzătură reuşesc să mă ud şi la picioare. Revin pe drumul de unde am pornit şi într-un timp scurt revin la Prilipeţ.
O tură care probabil s-ar fi meritat a fi prelungită mai spre inima munţilor Almăjului dar picioare să fie că timp de explorat mai e. Provocarea ar fi aici trecerea până la Dunăre deşi cred că e nevoie de o sculă GPS cu autonomie mai mare având în vedere izolarea şi lipsa de orientare din aceşti munţi. Distanţele din această parte a văii Almăjului sunt mai mari decât cele din capătul celălalt înspre Şopototul Nou şi Ravensca.
