Mi se întâmplă foarte rar să îmi intre câte o idee în cap. Şi de obicei acest lucru se întâmplă atunci când fac anumite corelaţii cu lucrurile care mă simt deja foarte legat. Mă simt foarte legat de Banat. Iar de când am aflat acum câţiva ani că există Tirolul de Sud cu istorie relativ asemănătoare mi-am zis că trebuie să ajung pe acolo. Tirolul de Sud a fost legat legat de Tirolul de Nord până la sfârşitul primului război mondial. Şi exact ca Banatul a fost împărţit între două ţări. Dacă Banatul a fost împărţit între Serbia şi România, Tirolul a fost împărţit între Austria şi Italia. Şi acum la 100 de ani de atunci nu poţi spune despre Tirolul de Sud că are ceva prea italienesc în el. Evident că auzi vorbindu-se italiană dar în acelaşi timp şi destul de multă germană. Regiunea are autonomie locală. Despre Banat nu se poate spune acelaşi lucru. A fost manelizat într-o proporţie destul de mare. Evident că sunt oameni veniţi de prin alte locuri cu apucături serioase dar aş fi preferat să rămână acelaşi spirit german şi prin Banat exact cum a rămas aici în Tirolul de Sud. Satele de nemţi din Banatul Montan sunt depopulate. Timişoara are un procent de etnici germani foarte mic. S-ar putea spune că din amintirea acelor vremuri nu a mai rămas mare lucru. Memoria oamenilor şi arhitectura mai păstrează oarecum vie această flacără care probabil se va stinge încet, încet.
Dar să revin la Tirolul de Sud şi Val Gardena. Această vale e una dintre puţinele în care se mai vorbeşte limba Ladin. O limbă cu origini reto-romane pe care unii lingvisti o pun în aceeaşi categorie cu limba Romansh. Valea e de asemenea foarte cunoscută pentru tradiţia sculpturilor în lemn. Am văzut destul de multe locuri cu astfel de sculpturi. Nivelul de organizare dealungul întregii văi e impecabil. Dacă vreodată o să se întâmple să existe turism organizat în Banat(vară, iarnă) mi-aş dori să ajungă la măcar un sfert din ce am apucat să vad aici într-o primă zi. Îmi e greu să descriu toate detaliile pentru că sunt foarte multe. În primul rând aş vrea să vorbesc de organizarea în locaţia unde stăm. O locaţie bike-friendly unde îţi poţi păstra bicicleta fără probleme. Gunoiul menajer e colectat selectiv iar despre acest lucru eşti informat odată ajuns în cameră printr-un pliant pus pe masă. Jos la recepţie sunt tot felul de pliante pentru fiecare tip de activitate. Poţi alege între plimbări lejere, trasee mai solicitante sau trasee de via ferrata. De asemenea dacă te interesează mountain-bike-ul există site specializat cu track-uri gps dar şi ture organizate cu ghizi. De asemenea pentru 60 de euro am primit în schimb o cartelă ce ne-a permis accesul pe toate instalaţiile deschise vara pentru 3 zile consecutive. Iar copilul însoţit de un adult plătea doar 5 euro. Suma nu e chiar mică dar în acelaşi timp dacă eşti însoţit de un copil cu siguranţă că merită.
Fiecare turist plăteşte taxă de 1 euro cu excepţia copiilor. Dar de asemenea dacă eşti cazat în această vale poţi solicita de la unitatea de cazare Val Gardena Mobile Card. E un card care îţi permite accesul pe liniile de autobuz din zona. Evident că am lăsat maşina în locul în parcare şi în prima zi am mers din Selva până în Ortesei cu un astfel de autobuz. Zona fiind schiabilă e împânzită de gondole şi telecabine iar unele dintre ele sunt deschise şi pe perioada sezonului de vară. Aşa că după ce ne-am informat am ales pentru prima zi Seceda care ne-a urcat până sus la peste 2000 de metri folosind o gondolă şi o telecabină. Fiind în vacanţă atât cu Elena cât şi cu Patricia am ales un traseu foarte lejer de aproximativ 2 kilometri cu puncte de belvedere către masivul Sella dar şi către impresionanul masiv Langkofel(3181). Am văzut toate categoriile de vârsta. De la 1 la probabil 80 de ani.
Facem cale întoarsă şi trecem în cealaltă parte către Alpe de Siusi. Ajungem cu gondola sus cu gândul să mai lenevim dar din păcate ploaia nu ne dă pace aşa că suntem nevoiţi să coborâm. Ne mai învârtim prin Ortesei să mai cumpărăm nişte şonc şi niste pită şi ne retragem cu autobuzul înapoi în Selva.
Ploaia continuă pentru încă câteva ore bune până spre ora 6 aşa că stau cu ochii pe geam sperând să pot să ies la o tură cu bicicleta. Întru-un final cerul se mai limpezeşte şi plec în blind-mode cu gândul să o iau pe unul din multiplele trasee. Mă minunez de felul în care arată pensiunile pe lângă care trec. Flori la geam, iarba de un verde incredibil cosită scurt, aer proaspăt după ploaie. Drumuri şi poteci foarte bine marcate cu indicatoare la fiecare intersecţie. Un loc foarte prietenos pentru familii cu copii sau pentru oameni trecuţi de o vârstă. Ajung pe un drum forestier şi un indicator câtre refugiul de la baza Longkofel. Continui pe acest drum până sub peretele de la baza Langokofel. Incredibilă perspectiva acestui vârf care urcă la peste 3000 de metri. Casc ochii şi gura larg de tot şi mă bucur de liniştea de acolo. Pe cât de aglomerate sunt traseele unde ajunge gondola pe atât de libere sunt traseele pe care trebuie să depui ceva efort. Un pic mai sus de locul de unde decid să mă retrag era şi un refugiu unde m-aş fi dus dacă nu era deja trecut de ora 7 şi dacă eram fără bicicletă. Coborârea de aici până jos la şoşea e nebunie maximă. Las bicicleta să curgă cum vrea ea pe drumurile ce duc la vale. Din păcate nu am luat apartul foto cu mine aşa că nu apuc să fac decât câteva poze cu telefonul.
Deşi îmi plac enorm munţii noştrii şi sălbăticia lor ce am văzut aici va lăsa cu siguranţă o urmă adâncă nu neaparat ca şi impact lăsat asupra unui montaniard ci mai degrabă din perspectiva nivelului de organizare la o aşa altitudine. Greu de imaginat ştiind ce se întâmplă pe la noi din punct de vedere turistic. Nu ştiu dacă e mai bine ca locurile să rămână sălbătice sau dacă trebuie să dezvoltăm un turism organizat dar cred că se poate găsi o variantă de compromis. Deocamdată noi suntem într-o fază embrionară şi va depinde doar de noi să facem lucrurile cum trebuie şi să păstrăm anumite areale neatinse dar şi culoare de trecere care să permită libertatea de mişcare a faunei.
Şi când mă gândesc că totul a început de la acea pagina de pe facebook unde din când în când ungurii de acolo mai postează tot felul de potrele cu locuri de prin fostul imperiu. La un moment dat au postat o poză în care ziceau: South Tyrol is nicht italien. Şi nu ştiu de ce dar parcă mă apucă şi pe mine un dor imperial. Să nu mai aud de Iliescu, de Ponta şi de alţi agarici din ăştia regăţeni. Cu siguranţă că e un loc unde voi mai veni. Dar până atunci mai sunt vreo 2 zile şi mai vreau să mă caţăr pe aici. Mâine probabil vom merge în Santa Cristina(între Ortesei şi Selva) de unde probabil vom lua una din gondolele ce pleacă de acolo.
