Seceda
Mi se întâmplă foarte rar să îmi intre câte o idee în cap. Și de obicei acest lucru se întâmplă atunci când fac anumite corelații cu lucrurile care mă simt deja foarte legat. Mă simt foarte legat de Banat. Iar de când am aflat acum câțiva ani că există Tirolul de Sud cu istorie relativ asemănătoare mi-am zis că trebuie să ajung pe acolo. Tirolul de Sud a fost legat legat de Tirolul de Nord până la sfârșitul primului război mondial. Și exact ca Banatul a fost împărțit între două țări. Dacă Banatul a fost împărțit între Serbia și România, Tirolul a fost împărțit între Austria și Italia. Și acum la 100 de ani de atunci nu poți spune despre Tirolul de Sud că are ceva prea italienesc în el. Evident că auzi vorbindu-se italiană dar în același timp și destul de multă germană. Regiunea are autonomie locală. Despre Banat nu se poate spune același lucru. A fost manelizat într-o proporție destul de mare. Evident că sunt oameni veniți de prin alte locuri cu apucături serioase dar aș fi preferat să rămână același spirit german și prin Banat exact cum a rămas aici în Tirolul de Sud. Satele de nemți din Banatul Montan sunt depopulate. Timișoara are un procent de etnici germani foarte mic. S-ar putea spune că din amintirea acelor vremuri nu a mai rămas mare lucru. Memoria oamenilor și arhitectura mai păstrează oarecum vie această flacără care probabil se va stinge încet, încet.
Dar să revin la Tirolul de Sud și Val Gardena. Această vale e una dintre puținele în care se mai vorbește limba Ladin. O limbă cu origini reto-romane pe care unii lingviști o pun în aceeași categorie cu limba Romansh. Valea e de asemenea foarte cunoscută pentru tradiția sculpturilor în lemn. Am văzut destul de multe locuri cu astfel de sculpturi. Nivelul de organizare de-a lungul întregii văi e impecabil. Dacă vreodată o să se întâmple să existe turism organizat în Banat(vară, iarnă) mi-aș dori să ajungă la măcar un sfert din ce am apucat să vad aici într-o primă zi. Îmi e greu să descriu toate detaliile pentru că sunt foarte multe. În primul rând aș vrea să vorbesc de organizarea în locația unde stăm. O locație bike-friendly unde îți poți păstra bicicleta fără probleme. Gunoiul menajer e colectat selectiv iar despre acest lucru ești informat odată ajuns în cameră printr-un pliant pus pe masă. Jos la recepție sunt tot felul de pliante pentru fiecare tip de activitate. Poți alege între plimbări lejere, trasee mai solicitante sau trasee de via ferrata. De asemenea dacă te interesează mountain-bike-ul există site specializat cu track-uri gps dar și ture organizate cu ghizi. De asemenea pentru 60 de euro am primit în schimb o cartelă ce ne-a permis accesul pe toate instalațiile deschise vara pentru 3 zile consecutive. Iar copilul însoțit de un adult plătea doar 5 euro. Suma nu e chiar mică dar în același timp dacă ești însoțit de un copil cu siguranță că merită.
Fiecare turist plătește taxă de 1 euro cu excepția copiilor. Dar de asemenea dacă ești cazat în această vale poți solicita de la unitatea de cazare Val Gardena Mobile Card. E un card care îți permite accesul pe liniile de autobuz din zona. Evident că am lăsat mașina în locul în parcare și în prima zi am mers din Selva până în Ortesei cu un astfel de autobuz. Zona fiind schiabilă e împânzită de gondole și telecabine iar unele dintre ele sunt deschise și pe perioada sezonului de vară. Așa că după ce ne-am informat am ales pentru prima zi Seceda care ne-a urcat până sus la peste 2000 de metri folosind o gondolă și o telecabină. Fiind în vacanță atât cu Elena cât și cu Patricia am ales un traseu foarte lejer de aproximativ 2 kilometri cu puncte de belvedere către masivul Sella dar și către impresionantul masiv Langkofel(3181). Am văzut toate categoriile de vârsta. De la 1 la probabil 80 de ani.
Facem cale întoarsă și trecem în cealaltă parte către Alpe de Siusi. Ajungem cu gondola sus cu gândul să mai lenevim dar din păcate ploaia nu ne dă pace așa că suntem nevoiți să coborâm. Ne mai învârtim prin Ortesei să mai cumpărăm niște șonc și niște pită și ne retragem cu autobuzul înapoi în Selva.
Ploaia continuă pentru încă câteva ore bune până spre ora 6 așa că stau cu ochii pe geam sperând să pot să ies la o tură cu bicicleta. Întru-un final cerul se mai limpezește și plec în blind-mode cu gândul să o iau pe unul din multiplele trasee. Mă minunez de felul în care arată pensiunile pe lângă care trec. Flori la geam, iarba de un verde incredibil cosită scurt, aer proaspăt după ploaie. Drumuri și poteci foarte bine marcate cu indicatoare la fiecare intersecție. Un loc foarte prietenos pentru familii cu copii sau pentru oameni trecuți de o vârstă. Ajung pe un drum forestier și un indicator către refugiul de la baza Langkofel. Continui pe acest drum până sub peretele de la baza Langkofel. Incredibilă perspectiva acestui vârf care urcă la peste 3000 de metri. Casc ochii și gura larg de tot și mă bucur de liniștea de acolo. Pe cât de aglomerate sunt traseele unde ajunge gondola pe atât de libere sunt traseele pe care trebuie să depui ceva efort. Un pic mai sus de locul de unde decid să mă retrag era și un refugiu unde m-aș fi dus dacă nu era deja trecut de ora 7 și dacă eram fără bicicletă. Coborârea de aici până jos la șosea e nebunie maximă. Las bicicleta să curgă cum vrea ea pe drumurile ce duc la vale. Din păcate nu am luat apartul foto cu mine așa că nu apuc să fac decât câteva poze cu telefonul.
Deși îmi plac enorm munții noștri și sălbăticia lor ce am văzut aici va lăsa cu siguranță o urmă adâncă nu neapărat ca și impact lăsat asupra unui montaniard ci mai degrabă din perspectiva nivelului de organizare la o așa altitudine. Greu de imaginat știind ce se întâmplă pe la noi din punct de vedere turistic. Nu știu dacă e mai bine ca locurile să rămână sălbătice sau dacă trebuie să dezvoltăm un turism organizat dar cred că se poate găsi o variantă de compromis. Deocamdată noi suntem într-o fază embrionară și va depinde doar de noi să facem lucrurile cum trebuie și să păstrăm anumite areale neatinse dar și culoare de trecere care să permită libertatea de mișcare a faunei.
Și când mă gândesc că totul a început de la acea pagina de pe facebook unde din când în când ungurii de acolo mai postează tot felul de potrele cu locuri de prin fostul imperiu. La un moment dat au postat o poză în care ziceau: South Tyrol is nicht italien. Și nu știu de ce dar parcă mă apucă și pe mine un dor imperial. Să nu mai aud de Iliescu, de Ponta și de alți agarici din ăștia regățeni. Cu siguranță că e un loc unde voi mai veni. Dar până atunci mai sunt vreo 2 zile și mai vreau să mă cațăr pe aici. Mâine probabil vom merge în Santa Cristina(între Ortesei și Selva) de unde probabil vom lua una din gondolele ce pleacă de acolo.
























