Da, a venit. Vacanţa de sfârşit de an e aici. Mă aflu unde altundeva dacă nu la Domaşnea. În primele două zile vremea nu prea a fost bună de nimic. Dar am simţit că m-am odihnit. Genul acela de odihnă după care am tânjit tot anul. Cu somn de după masă la căldură de lemne şi cu mâncare bună aşa cum se face la Domaşnea. Apuc să particip într-una din zile la un tăiat de porc. Plimbându-mă pe stradă simt mirosul fumului care se furişează pe după coşuri şi pe după case. Zăpadă nu e jos în vale. Doar sus se vede un pic. Dimineţile nu reuşesc să dorm peste ora 8. Aşa că mă trezesc şi fac focul. Operaţiunea asta te trezeşte mai ceva ca o cafea, cafea care vine şi ea imediat după aceea.
Duminică prognoza meteo pe munţii din apropiere nu arăta prea grozav fiind indicate temperaturi extreme şi vânt puternic. Săptămâna părea să înceapă sub aceleaşi auspicii dar mult temperate. Lenea parcă ne ţine pe lângă gura sobei aşa că pe la 8 mă trezesc fără a fi foarte clară vreo direcţie. Ce era clar e că avea să urmeze una.
Alegem să ne încercăm şansele pe Arjana. Primul vârf mai înalt din munţii Cernei şi probabil cel mai spectaculos. Drumul liber al dimineţii de luni face să ajungem foarte repede în punctul de start al traseului. Nu bâjbâim pentru că pe aici am mai fost cu vreo 2 ani în urmă într-un sfârşit de martie înzăpezit. Poteca e îngheţată aşa că întaintăm cu spor. Ajungem într-un punct de unde decidem să diversificăm un pic traseul aşa că o luăm spre dreapta, intrăm pe o potecă din care ieşim după scurt timp. Urmează o urcare de câteva sute de metri extrem de abruptă care, după calculele noastre, ar fi trebuit să ne scoată în platoul de la poalele vârfului. Urc toată această bucată cu o energie pe care sincer nu ştiu de unde am scos-o. Probabil aş mai putut vreo 3-4 lungimi fără probleme.
Apropiindu-ne de platou vedem soarele jucându-se printre copacii îmbrăcaţi în straie de iarnă. Culorile devin ireale în toate direcţiile iar priveliştea ce se deschide e magnifică. O explozie de lumină şi culoare revărsată parcă de niciunde. Nu mă aşteptăm la o aşa vreme. Înaintăm spre vârf în timp ce simţim decorul transformându-se. Aceleaşi culori dar de data asta însoţite de un vânt puternic. Pun pe mine şi polarul şi încep camuflarea. Dureroase deadreptul cele 2 secunde în care dau geaca jos. Probabil câteva minute fără echipament şi ai putea liniştit să-ţi duci somnul de veci pe acolo. Un bun test şi pentru pantalonii pentru turele de iarnă cumpăraţi de curând. Izolează foarte bine împotriva frigului şi vântului. Practic menţin un nivel de confort termic perfect atât pe urcare cât şi pe coborâre. De asemenea elasticitatea lor permite abordarea oricărui tip de teren.
Abordarea de astăzi a permis un unghi foarte interesant asupra vârfului Zglivar. Mă gândesc de câţiva ani buni la o coborâre pe skiuri de pe acel vârf. Muchia pe care am urcat în urmă cu vreo 2 ani se vedea extrem de bine de aici şi pare că se pretează la aşa ceva. Cine ştie, dacă se aliniază astrele poate chiar în această iarnă. La coborâre Zglivarul se vedea fumegând ca un coş aruncându-şi fumul alb înspre munţii Mehedinţi.
Pe creasta Arjanei vântul atinge viteze extreme. E aproape imposibil să ţii mâna scoasă din mănuşă. Nu zăbovim prea mult sus pe creastă ci coborâm sub creastă pentru un ceai la termos şi câteva guri de mâncare. În timp ce coborâm cerul devine mai înnourat aşa că nu pot decât să mă bucur de fereastra de soare ce am prins-o. Coborâm pe acelaşi traseu dar de data asta totul e dezgheţat. Ajungem înapoi la maşină trecând pe lângă aceeaşi colibă ştiută din tura anterioară. Pare la fel de tristă şi parcă mai uitată de cei care altădată stăteau aici.
Muntele cu nume de fată pare blând privit de jos. Astăzi ne-a arătat că acolo sus în ziua solstiţiului de iarnă poate fi şi altfel. Diferenţa dintre zi şi noapte a fost cea mai mică în această zi a anului. Conştient dar cel mai probabil inconştient am simţit asta pentru că toată tura a fost foarte rapidă. Un fel de “plecat târziu şi revenit devreme”.
Magnific munte, magnifice peisaje. Gândurile îmi zboară din nou la ce s-ar întâmpla dacă această vale ar avea parte de oareşce investiţii cu fonduri europene. Ştiu că e frumos şi aşa sălbatic dar locul s-ar putea dezvolta durabil şi ar face să renască aceste locuri extrem de pitoreşti. Până atunci însă ne vom mai plimba de multe ori pe aici intersectându-ne cărările cu urme de mistreţi, lupi sau vulpii umblând aiurea, câutând bureţi sau plimbându-ne cu bicicleta.
Dar până atunci urmează, dacă vremea ţine cu noi, poate Ţarcu, poate Retezat şi poate cine ştie o vizită prin Tyrol în cazul în care Patricia se scapă de tusea asta păcătoasă.
Sărbărori fericite din Munţii Banatului !
