Locuri de la munte, prin Banat sau aiurea

Ținutul cireșilor înfloriți

29 aprilie 2015 · Munții Semenic

Anul trecut am ratat evenimentul dar în urmă cu 2 ani am participat. Din păcate în acest an n-a mai fost o sărbătoare câmpenească în toată regula dar nu are cum să strice o plimbare pe la poale de Semenic prin ținutul cireșilor înfloriți la măsuratul oilor.
Din păcate genul acesta de activități o să fie tot mai rare pentru că cei interesați de o astfel de viață sunt din ce în ce mai puțini. În trecut era totul mult mai simplu pentru că nu existau alte variante. Dar acum oamenii preferă să își găsească o slujbă în altă parte și să lase la o parte acest gen de activități. Pentru a deveni rentabilă o astfel de activitate e nevoie de un număr mai mare de animale și deci trecerea de la faza de subzistență la faza de industrie. Dar acest lucru din păcate ar omorî tocmai acest gen de obiceiuri și mod de trai. Pentru că dincolo de aspectul sărbătoresc rămân zile la rând în care oamenii trudesc zi de zi pentru a produce acea brânză cu un gust fenomenal. Iar această muncă înseamnă un efort continuu și susținut ce nu presupune nici un fel de pauză sau concediu. E totuși mare lucru să vezi că a cest gen de activități încă mai există. E cred destul de interesant să trăiești vremuri în care oamenii încă mai păstrează aceste obiceiuri străvechi și în același timp să poți imortaliza aceste lucruri și să le urci pe youtube.
Patricia nu au mai urcat cu noi pentru că a reușit pentru a nu știu câta oară să ia o răcealaă așa că nici Elena nu a mai urcat. Am luat-o la pas cu Andrei pe o vreme superbă și după vreo oră ajungem sus la stână. Pe drum ne oprim la baba Dochia, femeie singură ce încă are grijă de câteva vaci și vreo 20 de oi și pe care o ajutăm să-și seteze radioul cu mp3 player și card-reader. Primim la schimb un borcan cu smântână numai bun pentru ciorba de a doua zi. Pe drum o grămadă de copaci și pomi erau înfloriți dar cel mai tare săreau în ochii cireșii. Erau milioane de flori albe în fiecare cireș ce la prima adiere de vânt lăsau impresia unei ninsori în mijloc de iarnă din cauza petalelor ce zburau în toate părțile. Povestea și-a urmat cursul așa că oile au fost băgate în strungă și rând pe rând mulse iar apoi laptele măsurat litru cu litru.
Dincolo de vreme și de aerul curat rămân ca de fiecare dată impresionat de trășcili(traiste) colorate în culori atât de vii. La Timișoara păstrez una în dulap pentru a îmi aminti de aceste locuri și de vremurile trecute.În timp ce oamenii măsurau laptele intru în zona unde doarme ciobanul pentru a simți mirosul de fum și de vatră de foc.Povestea se termină printr-o plimbare în sens invers lăsând în urmă un tablou parcă tot mai șters. Toate locurile altădată pline de sălașe sunt tot mai pustii iar pomii parcă tot mai plini de lăstari. Încă se mai disting locurile unde altădată erau grădini și de unde se adunau prune pentru acesl strop de răchie de care bănățenii de la munte erau așa de făloși. Încet, încet totul moare dar parcă în același timp natura își reintră în drepturi. Și aici dar și la Lindenfeld am văzut că e nevoie de foarte puțini ani pentru a transforma locuri foarte animate altădată în locuri re-sălbăticite. La Domașnea nu mai avem oi de vreo 15 ani. Sunt curios cât mai rezistă aici pe Valea Almăjului pentru că anii trec și lucrurile sunt din ce în ce mai grele.
 

Etichete: Băbineți, Măsuratul Oilor, Prilipeț, Smâlz