Svinecea Mare

Toamna târzie şi ziua tot mai scurtă îmbie la trasee mai blânde. Zona Banatului Montan are pe lângă mai cunoscutele masive Ţarcu, Godeanu sau Semenic şi zone mai puţin umblate şi cunoscute. Mă gândesc în primul rând la Munţii Aninei şi Munţii Almăjului. Dacă în primăvară pe vremea brânduşelor eram în Munţii Aninei iată că a venit vremea să ne afundăm un pic şi în Munţii Almăjului.
 
Munţii Almăjului sunt situaţi în partea de sud a Banatului având o întindere foarte mare fiind delimitaţi de Valea Almăjului la nord-vest, de culoarul Şopotul Nou – Liubcova la sud-vest, defileul Dunării la sud şi culoarul Cerna la vest. Zona e foarte împădurită şi prin urmare foarte puţin explorată sau căutată de turişti sau amatorii de drumeţii. Din punct de vedere economic tăierile de lemne predomină şi aici ca mai peste tot în zona montană a Banatului dar există şi o mică exploatarea carboniferă de suprafaţă. Din punct de vedere turistic zona este foarte puţin cunoscută. Sunt extrem de convins că această zonă ar putea să ofere anumite surprize din punct de vedere speologic pentru că pe fundamentul de şisturi cristaline din care sunt formaţi aceşti munţi în anumite porţiuni există zone calcaroase. Un exemplu în acest sens ar putea fi avenul Rudărica prezentat într-un document datat 1991 de către asociaţia speologică din Reşiţa.
 
Cea mai facilă variantă de access spre cel mai înalt vârf din acest masiv este pe la Eftimie Murgu(Rudăria). Vârful are 1224 metri şi este prin urmare situat în partea nordică a masivului iar numele lui este Svinecea Mare. Deşi nu cunosc originile acestui nume pare de origini slave. Probabil cel mai cunoscut obiectiv din această zonă este muzeul mulinologic de pe apa Rudăriei. Întreg complexul a fost renovat cu ajutorul muzeului Astra din Sibiu. Poate e impropriu spus muzeu pentru că o parte din aceste mori sunt încă active şi funcţionale. Nu am apucat să vizităm decât 2 dintre ele din cauza întunericului dar la cea cu numele Viloanea era un sătean care tocmai ce a oprit moara punând stavila pentru a opri apa din bazinul de captare. Înăuntru mirosea a făină. Mi-am amintit instant de acest miros de pe vremea copilăriei la Domaşnea pe când cele 3,4 mori care existau erau funcţionale. Dacă vreodată lucrurile se vor îndrepta la Domaşnea cred că refacerea unei astfel de mori ar fi un lucru extraordinar. 
 
Odată ieşiţi din Rudăria intrăm în zona Cheilor Rudăriei care deşi scurte sunt extrem de pitoreşti. Accesul este extrem de facil pentru că drumul este asfaltat pe o porţiune de aproximativ 4 kilometri. Drumul şerpuind prin aceste chei şi morile de apă renovate, căile de acces pietruite şi balustrade din lemn mi-au lăsat o impresie foarte bună şi consider ce s-a făcut aici un exmplu bun de urmat în direcţia preluării unor vechi tradiţii şi obiceiuri şi a promovării acestora. Sunt puţine astfel de locuri pe care le-am văzut pe la noi iar acest areal al Rudăriei presărat de aceste mori pare un fel de perlă în zona montană a Banatului, zonă parcă uitată în ultimii ani.
 
Continuăm încă vreo 6 kilometri până la o bifuracţie semnalizată cu:
  • Rudărica Mare la stânga
  • Rudărica Mică la dreapta
Conform calculelor mele aici era punctul unde ar trebui lăsată maşina şi de aici urmând creasta să mergem spre vârf. Fără a sta prea mult pe gânduri ne punem parazăpezile şi intrăm pe o muchie stâncoasă în traseu. Continuăm preţ de o oră printr-o pădure foarte tânără până în poiana de la poalele vărfului Svinecea Mare. Poiana este foarte largă iar vărful este vizibil din acest punct. Continuăm prin pădurea combinată de foioase şi conifere până într-un punct cu câteva pietre răsfirate într-un mic luminiş de unde coborâm uşor înainte de a urca panta foarte abruptă care duce spre vârf. În apropierea vărfului bucăţi de gheaţă pe jos şi un fel de zăpadă cât un deget indicau că la această înălţime în noaptea trecută au fost temperaturi negative. Orientarea traseului fiind spre nord şi soarele părea să fugă relativ repede spre apus. Cu un ultim efort ajungem pe vârf unde priveliştea e fantastică. Probabil cea mai largă şi mai bună perspectivă asupra munţilor Banatului pe care poţi să o ai. Se văd Munţii Aninei, se vede Semenicul, Muntele Mic şi Ţarcu. Se vede foarte bine creasta Munţilor Cernei cu sora ei creasta Cerni Vâr şi de asemenea se văd Munţii Mehedinţi şi Valea Cernei. Spre Dunăre se zăresc foarte bine Cazanele şi stâncăriile atât din partea românească cât şi din cea sârbească. Văi peste văi întreţăsute, creste şi piscuri în orice direcţie te-ai uita. De asemenea foarte multe urme de animale sălbatice. În câte locuri am umblat nu am văzut în nici unul urme atât de clare şi de dese peste tot. Într-unul din locurile cu un mic izvor de la poale vărfului erau semne foarte clare ale bălăcelii mistreţilor. Între cele 2 ore diferenţă între urcare şi coborâre au apărute urme proaspete de mistreţ pământul fiind proaspăt scormonit.
 
În această săptămnă am aflat o lengendă interesantă ce ţine de folcorul local şi de care mi-am amintit trecând prin cheile Rudăriei şi vâzând o stâncă suspendată având silueta unui om. O reproduc aşa cum se regăseşte pe site-ul de mai sus:

 

În “legenda Svinecei” se spune că demult la moara Roşoanea, înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni cobooară duhurile bune, dar şi cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moş care trecea pe-acolo şi care se transformase în vârcolac datorită unei monede blestemate, a necinstit – o după care a ucis-o. Continuarea legendei spune că pe vale cobora zâna cea bună şi văzând atata cruzime îl transformă pe moş în lup, blestemându-l “să nu poţi deveni om până nu sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând niciodată”. Pe partea râului unde se întamplase grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinţii, în căutarea fetei, au pierit îngheţaţi pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei doi au apărut stâncile Adam şi Eva, unele din cele mai frumoase stânci din Banat.

Fascinante aceste poveşti şi extrem de interesant felul în care oamenii în negura timpurilor au imaginat şi perpetuat acest gen de istorisiri. Mă duce gândul şi la felul în care fiică-mea fascinată de poveştile bunicului vorbeşte de toate animalele pădurii(şi în special de lup) pe care le vede venind unul după altul într-un joc al imaginaţiei asemănător celor care probabil au generat astfel de istorisiri.
 
Trecem aşadar prin Rudăria unde ne oprim preţ de 10 minute să salutăm o fostă ortacă de-a mamei măritată de la Prilipeţ aici. Povestind înainte de plecare cu mami am aflat de felul foarte frumos prin care în trecut fetele tinere şi nemăritate să “ortăceau” şi la mai toate sărbătorile din puţinul care-l aveau reuşeau să-şi croiască rochii la fel şi să fie foate apropiate una de alta. Tot aici la Rudăria primăvara există şi o sărbătoare a Liliacului care se pare că să găseşte din belşug în valea prin care am trecut azi. Tot de la ea am aflat că în tinereţea ei a fost de câteva ori la această sărbătoare. Probabil evenimentul nu mai are acelaşi avânt ca în trecut dar probabil că ar trebui să intre într-un calendar al evenimentelor din Banatul Montan şi să aibă parte de o mai mare promovare.
 
Localitatea Rudăria are în acest moment numele Eftimie Murgu după numele marelui revoluţionar paşoptist şi deputat în parlamentul maghiar. Iată un alt motiv în plus pentru a face şi mai vizibilă această zonă care cred că are şanse mari să crească turistic în următorii ani dacă se vor face anumite investiţii. Consider că pe lângă plimbările pe munte traseele de biciletă de aici sunt fantastice şi nenumărate. În următorii ani aş vreă să explorez zona şi cu bicicleta.
 
La întoarcere o oprire de o oră la socrii iar mai apoi după încă o oră înapoi la Domaşnea. Urmează sfârşitul de an şi mă gândesc că anul trecut la început de decembrie a dat prima zăpadă. În această zi de noiembrie urcând spre Svinecea am simţit aer de iarnă.
Download file: Svinecea_Muntii_Almaj.gpx